În lanul de porumb
doar o sperietoare.
...........................
sâmbătă, 24 ianuarie 2009
vineri, 23 ianuarie 2009
Versul original 15.4 Pe luciul apei
Poemul complet este:
Pe luciul apei
petalele se scurg -
stelele rămîn
Radu Patrichi (Luna în ţăndări)
In stropi de ploaie (Daniela G.)
Pe luciul apei (Doina B)
Pe unduit val (Doina B)
Vişin peste vad, (Doina B)
Pe cerul apei (Doina B)
Mângâind malul (Doina B)
Ca peştii in aval... (Doina B)
Amurg cenusiu (Plimbareatza)
Pe (firul,cursul,drumul)apei (Karla)
Apa se scurge, (Karla)
Purtate de râu (Karla)
Sfârşitul ploii - (Karla)
Pe albii de aer (Puiu)
Odata cu ploaia (Puiu)
Cires in noapte (Puiu)
Dupa ce din mar (Puiu)
Perenitate - (Puiu)
Din orice copac (Puiu)
in vaiet de vant (Sorin Toma BOC)
Versul de debut, Pe luciul apei, creează deja un cadru dublu: cursul lin al rîului, pentru petale, şi oglinda apei, pentru stele. Deşi se întîlnesc pe aceeaşi suprafaţă (poate a conştiinţei) ele au un destin diferit: efemere, petalele alunecă pe rîul timpului, veşnice, stelele veghează imperturbabile mersul celor din ţinutul sublunar. Este remarcabilă rostirea care nu ţine să ne convingă în niciun fel, nu are nicio retorică persuasivă, constată doar un fapt şi ni-l evocă în modul cel mai firesc. Fără a-l interpreta sau comenta.
Doina a spus-o din prima: Pe luciul apei (Doina B), apoi a cam stîlcit-o: Pe unduit val (Doina B) şi din nou a brodit-o bine: Pe cerul apei (Doina B).
O serie de completări notează doar circumstanţele mai puţin semnificative ale întîmplării: In stropi de ploaie (Daniela G.), Vişin peste vad, (Doina B), Mângâind malul (Doina B), Ca peştii in aval... (Doina B), Amurg cenusiu (Plimbareatza), Pe (firul, cursul, drumul) apei (Karla), Apa se scurge, (Karla), Purtate de râu (Karla), Sfârşitul ploii - (Karla), Pe albii de aer (Puiu), Odata cu ploaia (Puiu), Cires in noapte (Puiu), Dupa ce din mar (Puiu), Perenitate - (Puiu), Din orice copac (Puiu), in vaiet de vant (Sorin Toma BOC). Unele sînt banale, altele repetitive, cîteva schimbă kirejiul după primul vers şi alte cîteva generalizează.
Este evident, ştiind versul original, că reuşita consta tocmai în găsirea unui cadru unic cu funcţie dublă, ceea ce nu se întîmplă în completările circumstanţiale.
joi, 22 ianuarie 2009
Versul original 15.3 lumina învierii
Poemul complet:
Plouă peste sat –
lumina învierii
în flori de cireş
Bogdan I. Pascu (Luna în ţăndări)
O neliniste creste (Puiu)
Ma ascund cu Vivaldi (Puiu)
Pasarile s-au ascuns (Puiu)
Un anotimp pogorat (Puiu)
mii şi mii de albine (karla)
lacrimile norilor (Anonim)
lumina albă arde (Doina B)
câte haiku-uri ude (Doina B)
sub elitre bondarii (Doina B)
o lumină aparte (Doina B)
revărsare de senin (Doina B)
se îmbracă pământul (Florinel)
nourii se risipesc (Daniela G.)
din cer cad stropi de apă (Anonim )
investmantata esti azi (Sorin Toma BOC)
Poemul pare mai simplu decît este cu adevărat. El marchează însă din start locul sacru, satul, acela unde, cum spune poetul, s-a născut veşnicia. Există un contrast discret între atmosfera sură a ploii şi albul luminos al cireşilor înfloriţi. Există de asemnea o firească asociere a înfloririi pomilor cu preajma Paştelui şi, implicit, cu Învierea. Învierea naturii ţine isonul celei divine.
La o citire într-un plan mai profund, atmosfera sumbră a ploii pare a fi un simbol al decăderii inevitabile a satului, floarea de cireş preluînd o solie aproape pierdută. Oricum, lumina învierii încarcă florile de cireş cu o simbolistică înaltă şi sfîntă.
Cîteva comentarii pun o proptea inutil-explicativă sau un adaos previzibil florilor de cireş (care nu le transfigurează în niciun fel): O neliniste creste (Puiu), Pasarile s-au ascuns (Puiu), Un anotimp pogorat (Puiu), mii şi mii de albine (karla), lumina albă arde (Doina B), sub elitre bondarii (Doina B), o lumină aparte (Doina B), revărsare de senin (Doina B), se îmbracă pământul (Florinel), investmantata esti azi (Sorin Toma BOC).
Altele ne învaţă pur şi simplu ce e ploaia: lacrimile norilor (Anonim), din cer cad stropi de apă (Anonim).
Mi-au plăcut: Ma ascund cu Vivaldi (Puiu) pentru sugestia culturală şi pentru discreta adăpostire în spiritual, câte haiku-uri ude (Doina B) pentru felul subtil şi ludic în care transferă un atribut fizic în înfiorare lirică, nourii se risipesc (Daniela G.) pentru sugestia dublă de osmoză a albului între nor şi floare şi de nutrire a vegetalului din stropii cereşti, dar şi prin posibilitatea de a citi totul ca înseninare.
miercuri, 21 ianuarie 2009
Versul original 15.2 iarna scrie poeme
Poemul complet este:
Pe banca înzăpezită
o frunză uscată –
iarna scrie poeme
Bogdan I. Pascu (Luna în ţăndări)
Sunt singur (Puiu)
Incolo nimeni (Puiu)
O iau acasa (Puiu)
Iubita nu vine (Puiu)
Singuratate-n doi (Puiu)
Toaca de seara (Puiu)
Zi pe sfarsite (Puiu)
amprente (anisoara)
Amor! (Plimbareatza)
nici un pom în jur (Doina B)
ca ea şi eu (Doina B)
în aşteptare (Doina B)
nu-mi spune nimic.... (Doina B)
priveşte! (karla)
aşteaptă... (karla)
odihna (karla)
bunicul (karla)
linişte (karla)
un pustiu (karla)
mama natura (Anonim)
iată tabloul! (Anonim)
de unde? (Anonim)
prima ninsoare (Daniela G.)
blocaj in trafic (Sorin Toma BOC)
singur batranul (Sorin Toma BOC)
” Realmente nu stiu ce face frunza asta in miezul iernii, nici vise nu mai are iar eu nici pic de intuiţie” mărturiseşte Doina. Să vedem însă dacă nu sînt alţii care au intuit de unde poate veni inspiraţia. Karla simte că aici poate fi momentul satori (al unei revelaţii neaşteptate), se opreşte, priveşte! (karla) şi aşteaptă... (karla). Nu aşteaptă însă destul, pentru a lăsa asociaţiile cele mai semnificative să se rostească, şi cade în platitudini: odihna (karla), bunicul (karla), linişte (karla), un pustiu (karla).
La fel procedează şi Anonimul, vede că e momentul: iată tabloul! (Anonim), dar îi ratează tîlcul rămînînd la suprafaţă: de unde? (Anonim), mama natura (Anonim).
Autorul a văzut pur şi simplu imaginea incitantă a frunzei uscate pe banca înzăpezită. Avalanşa de asociaţii a fost însă pusă sub surdină, nu s-a precipitat să se fixeze, îngustînd evantaiul de posibile legături, pe una singură şi, astfel, a ajuns la definiţia haiku-ului: poemul era acolo, în contrastul dintre alb şi cafeniu, dintre frunza chircită şi neaua proaspătă, în tihna pe care frunza aşezată o transmitea unui ochi care ştie să asculte ceea ce vede. Şi mai ştie că adevăratele haiku-uri sînt chiar acolo unde imaginile se spovedesc singure: iarna scrie poeme.
Foarte aproape de intuiţia originală este, deşi puţin cam artificial: tom deschis (Marius Surleac). O completare interesantă, blocaj in trafic (Sorin Toma BOC), atrage atenţia asupra nefirescului uman: pe bancheta sa, şoferul stă ca pe ghimpi, în timp ce frunza se odihneşte în patul de omăt. Dar şoferul are acum măcar şansa de a putea vedea... Aşteptarea pînă în pragul serii i-a oferit şi lui Puiu o completare de gală: Toaca de seara (Puiu) în care primele două versuri îşi găsesc locul într-o ceremonie mai amplă.
În ideea Doinei: nu-mi spune nimic.... (Doina B) se înşiruie o mulţime de completări care spun prea puţin: Sunt singur (Puiu), Incolo nimeni (Puiu), O iau acasa (Puiu), Iubita nu vine (Puiu), Singuratate-n doi (Puiu), Zi pe sfarsite (Puiu), amprente (anisoara), Amor! (Plimbareatza), nici un pom în jur (Doina B), ca ea şi eu (Doina B), în aşteptare (Doina B), prima ninsoare (Daniela G.) (redundantă), singur batranul (Sorin Toma BOC).
marți, 20 ianuarie 2009
Versul original 15.1 vuietul stins al mării
Poemul în întregime:
Cochilii goale –
vuietul stins al mării
locuindu-le
Bogdan I. Pascu (Luna în ţăndări)
Acum au venit crabii (Puiu)
suflete rătăcite (Doina B)
marea şi mugetul ei (Doina B)
liniştea din adâncuri (Doina B)
nevăzutele stafii (Doina B)
rămăşiţele din sit (Doina B)
le mobilează crabii (Karla)
razele lunii pline (Sorin Toma BOC)
doar urmele timpului (Marius Surleac)
aud ecoul marii (Daniela G.)
Este vorba de ghiocul în care, ducîndu-l la ureche, auzi vuietul stins al mării. De puterea evocatoare a ghiocului în care pentru totdeauna va locui amintitor vuietul mării (şi aici se deschide un spaţiu virtual pentru mareele sufleteşti... de altădată). Dar frumuseţea poemului este conturată cu precădere de relieful negativ, surdinizat, al cuvîntului stins.
În cîteva comentarii au apărut locatari marini: Acum au venit crabii (Puiu), rămăşiţele din sit (Doina B), le mobilează crabii (Karla) sau venetici fără contract de închiriere: suflete rătăcite (Doina B), nevăzutele stafii (Doina B), doar urmele timpului (Marius Surleac).
Proprietarii au fost repuşi în drepturi de: marea şi mugetul ei (Doina B), liniştea din adâncuri (Doina B), aud ecoul marii (Daniela G.).
Într-un singur caz, au aterizat neaşteptat dar pe deplin legitim extratereştrii: razele lunii pline (Sorin Toma BOC).
luni, 19 ianuarie 2009
Versul original 14.7 Cerul şi iarba
Iată şi ultimul vers:
Doi îndrăgostiţi
în oglinda lacului...
Cerul şi iarba
Vasile Moldovan (Luna în ţăndări)
Mai au ce-si dori (Puiu)
isi vad ursita (Puiu)
sparta in cioburi (Puiu)
Cate nelinisti (Puiu)
ca fundal cerul (Puiu)
atrasi de abis (Puiu)
stelele privesc. (karla)
Salciile dorm. (karla)
luna la scaldat. (karla)
apus de soare. (karla)
gingăsii trecătoare (anisoara)
malul şi apa.... (Doina B)
cerul şi malul.... (Doina B)
salcia şi cerul (Doina B)
o imagine (Doina B)
Narcis şi chipul (Doina B)
Divertisment (Doina B)
Bashō şi broasca (Doina B)
luna şi cerul (Anonim)
Oglinda clătinătoare a lacului îl predispune pe autor la a echivala imaginea cerului şi a ierbii legănată fără o vorbă cu aceea a perechii de îndrăgostiţi ce îşi privesc fascinaţi de pe pod icoana tremurîndă în apă. Înaltul şi terestrul surprinşi într-o clipă de tandră înfiorare.
Numai Doina a mers pe ideea originalului: salcia şi cerul (Doina B), cerul şi malul.... (Doina B), pe care însă a cam bîlbîit-o în: malul şi apa.... (Doina B) şi a banalizat-o în: o imagine (Doina B), Divertisment (Doina B). Alte perechi au fost închipuite ca: luna şi cerul (Anonim), Narcis şi chipul (Doina B) (cam greu şi unul, şi altul în lac). Cu tentă de senryu: Bashō şi broasca (Doina B).
Luînd îndrăgostiţii la propriu, unele completări au adăugat doar decorul: ca fundal cerul (Puiu), apus de soare. (karla), Salciile dorm. (karla), stelele privesc. (karla), luna la scaldat. (karla), iar altele s-au îngrijit de soarta lor: isi vad ursita (Puiu), Cate nelinisti (Puiu), atrasi de abis (Puiu), Mai au ce-si dori (Puiu).
Anişoara a comentat imaginea cu delicateţea unei cunoscătoare: gingăsii trecătoare (anisoara), în timp ce Puiu a prevestit un mic dezastru: sparta in cioburi (Puiu).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)