Haiku 45.4

în zori aceeaşi
............................
din Sevastia*

*locul unde au fost munciţi cei 40 de mucenici

Versul original 44.4 sărbătoreşte

Ultimul vers la locul lui este:

nu mă mai aflu-n

treabă – de-acum forfotesc

sărbătoreşte

Corneliu Traian Atanasiu (Antologia ROMANIAN KUKAI)

(Doina) ca-n sărbătoare
(Doina) printre amintiri...
(Doina) printre CV-uri....
(Doina) viaţă boemă..

(Mariko san) cu hărnicie

(Karla) sa scriu haiku
(Karla) a nascut soata
(Karla) dublat,"pe bune"
(Karla) ca nu am unde!?

(Ioana Dinescu) ca in parlament
(Ioana Dinescu) ca pentru mine

Una din bolile comportamentale ale omului contemporan, care se autointitulează cu aplomb civilizat, este agitaţia sterilă. Nu poate sta locului, adoră activismul, roboteala, hărnicia tembelă, aflarea (importantă) în treabă. Boala se manifestă însă şi dincolo de acea parte a vieţii care-ţi cere (azi poate imperios) să fii în priză şi să funcţionezi. Agitaţia devine un mod de viaţă şi cotropeşte şi acea parte a vieţii care era rezervată odihnei, răgazului, refacerii. Strămoşul acestei agitaţii de divertisment este ceea ce mărturiseşte domnul din Petiţiune impiegatului:

“— Dacă nu te superi, încă un pahar...mi-e sete al dracului. Az-noapte am umblat forfota cu nişte prietini... Nici n-am dormit... Ştii...”

Nici sărbătoarea, care e adevărat a pendulat mai totdeauna între orgie şi tihna reculegerii, nu mai linişteşte pe nimeni şi a devenit un prilej suplimentar de neastîmpăr uşor isteric. Dacă activismul cu motivaţie profesională este perceput şi ca o corvoadă, sărbătoarea devine o revanşă pentru care e musai să te agiţi – o faci pentru tine (e adevărat, intrînd din nou în competiţie cu ceilalţi în magazine, la agenţii, pe drumurile aglomerate etc.). Ideea scoaterea fişei din priză nu mai e la modă. Tihna în lenea contemplativă nu se mai poartă. Sărbătoarea are aceeaşi deviză: cum să nu pierzi timpul mişunînd umăr la umăr cu ceilalţi.

Unele completări, luate de valul implicării şi seriozităţii au ţinut să motiveze forfoteala printr-un eveniment neaşteptat: (Karla) a nascut soata, (Karla) dublat,"pe bune" (o fi continuarea la naşterea din altă completarea anterioară?), (Karla) ca nu am unde!? (păi chiar ăsta e modelul şi poate fi aplicat şi-n bătătură), prin locul care se pretează şi contaminează: (Ioana Dinescu) ca in parlament, prin obligaţi imperioasă faţă de sine (care nu schimbă starea de alertă): (Ioana Dinescu) ca pentru mine, prin stilul de viaţă: (Mariko san) cu hărnicie, (Doina) viaţă boemă...

Cred că au folosit inadecvat sensul forfotelii: (Doina) printre amintiri..., (Doina) printre CV-uri... (?), (Karla) sa scriu haiku.

(Doina) ca-n sărbătoare, cu altă sintagmă spune acelaşi lucru ca originalul.

Haiku 45.3

Căutînd ceva
se-adînceşte-n lună -
.....................

Versul original 44.3 de-un porumbel ca să văd

Poemul întreg este:

mi-am legat ceasul

de-un porumbel ca să văd

cum zboară timpul

Ioan Marinescu-Puiu (Antologia ROMANIAN KUKAI)

(Sorin) de un cuc - acum vad
(Doina) de o aripă să văd
(Doina) de al lui Puiu(Marinescu) să văd...
(Doina) de o "paraşută"-vai..(de amuzament !!!)

(Mariko-san) de viaţa-mi ca să vezi

(Ioana Dinescu) de-o sageata ca sa vad
(Ioana Dinescu) de-un zefir ca sa vad
(Ioana Dinescu) de vorbe ca sa vad

(Karla) hehe!...ieri copil, azi om

Modul acesta de a vorbi este un truc empatic. Un fel de a vorbi care arată disponibilitatea experimentală a autorului. Marin Sorescu îl folosea cu mult succes. Aici, expresia comună şi dezolată care constată doar şi se lamentează că vremea nu stă pe loc este deturnată. Timpul poate evolua şi într-un zbor capricios şi zig-zagat dar plin de bucuria de nestăvilit a volutelor. Nu se mai duce pur şi simplu fără rost, ci, exersînd arta adevărată a zborului, se preschimbă şi se îmbogăţeşte miraculos. Ultimul vers poate fi deci o comprimare printr-o omisiune complicitară a sintagmei: cum zboară, realmente, timpul.

Originalul, alegînd porumbelul, sfida expresia pe care o muta din matca ei. Cu un joc de cuvinte ingenios, (Sorin) de un cuc - acum vad, scoate timpul din mecanismul ceasornicului (cu cuc) şi-i redă libertatea păsării. În uşor degrade: (Ioana Dinescu) de-un zefir ca sa vad, (Doina) de o aripă să văd, (Ioana Dinescu) de-o sageata ca sa vad, (Ioana Dinescu) de vorbe ca sa vad.

Glumeţ doar: (Doina) de al lui Puiu (Marinescu) să văd..., (Doina) de o "paraşută"-vai... (de amuzament !!!)

Cu intenţii de panseu: (Mariko-san) de viaţa-mi ca să vezi, (Karla) hehe!...ieri copil, azi om.

Haiku 45.2

pe ultimul drum -
..................................
în cîntecul mierlei

Versul original 44.2 ţipătul bâtlanului

Versul lipsă este:

peste mlaştină

ţipătul bâtlanului –

stuful tresărind

Livia Ciupav (Antologia ROMANIAN KUKAI)

(Sorin) umbra lopatarului -
(Doina) plescăitul stârcilor
(Doina) ţipătul păsărilor...
(Doina) chemări de imperechere...

(Mariko-san) umbra gri a norilor-
(Mariko-san) glasul vânătorului-

(Anonim) roiul libelulelor-

(Karla) oracait de broasca -
(Karla) vantul in agonie -

(Ioana Dinescu) zumzetul tantarilor
(Ioana Dinescu) pocnetul pustilor
(Ioana Dinescu) luna cu cearcane
(Ioana Dinescu) vaetul starcilor

Risc să spun că stuful nu tresare la ţipătul bâtlanului, dar e atîta linişte pe baltă, încît surpriza şi tresărirea celui adîncit în contemplare se transferă stufului. Haiku-ul nu dă mură-n gură, concentrează şi fragmentează expresia tocmai pentru a-l face complice pe cititor. De ce ar spune: pînă şi stuful tresare? Preferă doar să facă cu ochiul.

Cine mai scoate balta din amorţire? Sunetele diverse ale păsărilor: (Doina) plescăitul stârcilor, (Doina) ţipătul păsărilor..., (Doina) chemări de imperechere..., (Ioana Dinescu) vaetul starcilor, ale altor făpturi: (Karla) oracait de broasca -, (Ioana Dinescu) zumzetul tantarilor sau ale omului: (Mariko-san) glasul vânătorului -, (Ioana Dinescu) pocnetul pustilor. (Karla) vantul in agonie – mai puţin probabil.

Dar şi mişcarea şi oglindirea ei în apă: (Anonim) roiul libelulelor -, (Mariko-san) umbra gri a norilor – şi o imagine uşor suprarealistă: (Ioana Dinescu) luna cu cearcane.

Cel mai bine realizat: (Sorin) umbra lopatarului – prin ambiguitatea omonimică dintre barcagiu şi pasărea care se cheamă şi cosar. Într-adevăr, o umbră neauzită este percepută ca o ameninţare mult mai mare pentru fiinţele bălţii şi pentru omul care, chiar fără să vrea, empatizează cu ele.

Haiku 45.1

de la bar mă-ntorc
..............................
cele trei cărări

Versul original 44.1 un haijin privind

Primul vers este:

un haijin privind

atent cum creşte iarba

exclamă ”Aha!”

Dan Norea (Antologia ROMANIAN KUKAI)

(Anonim) Filosoful Zen
(anisoara) Eminescu

(Karla) turma nicaieri-
(Karla) rabdare si tutun-

(Ioana Dinescu) Buddha Sakyamuni
(Ioana Dinescu) spiritul treaz

Aha! este expresia consacrată a momentului revelaţiei (satori) în haiku, un fel de echivalent al occidentalului Evrika, şi numele unei reviste americane de haiku: Aha poetry a cunoscutei Jane Reichhold.

Evident nu e aşa uşor să prinzi acordul fin cu creşterea ierbii. Autorul poemului priveşte cu ironie clipa în care, cu încifrare maximă, haijinul îşi rosteşte descoperirea, îşi mărturiseşte iluminarea.

O parte dintre completări ştiu bine despre ce e vorba: (Anonim) Filosoful Zen, (Ioana Dinescu) Buddha Sakyamuni, (Ioana Dinescu) spiritul treaz, inclusiv(anisoara) Eminescu, influenţat şi el de spiritul buddhist cînd spune:

În zadar în colbul şcolii,

Prin autori mâncaţi de molii,

Cauţi urma frumuseţii

Şi îndemnurile vieţii,

Şi pe foile lor unse

Cauţi taine nepătrunse

Şi cu slovele lor strâmbe

Ai vrea lumea să se schimbe.

Nu e carte sa înveţi

Ca viaţa s-aibă preţ –

Ci trăieşte, chinuieşte

Şi de toate pătimeşte

Ş-ai s-auzi cum iarba creşte.

Numai (Karla) turma nicaieri -, (Karla) rabdare si tutun – nu l-a identificat pe autorul exclamaţiei. Sau cine ştie l-a bănuit pe ciobanul cu oile pierdute care stă şi bea tutun.

Haiku 44.7

după furtună
atîrnă epuizat
..............

Versul original 43.7 cojocul ciobanului

Iată şi poemul în întregul lui:

deal fără turme –

cojocul ciobanului

paznic la stână

Loredana Florentina Dalian (Antologia ROMANIAN KUKAI)

(Sorin) nici macar un singur lup

(Mariko-san) fluierul ciobanului

(Anonim) crivatul dand ocolul
(anisoara) săgetând cerul uliul

(Karla) ciobanulinzapezit

(Doina) un cojoc rămas in cui
(Doina) cojocul ros de molii
(Doina) toiagul ciobanului...
(Doina) scheletul unui câine....

(Ioana Dinescu) ecoul ocolului
(Ioana Dinescu) candidez pe postul de
(Ioana Dinescu) un bulgare de sare

Omisiunea care devine elocventă nu este doar aceea verbală. Din imaginea/imaginile evocate de haiku, lipsesc nu doar unele cuvinte ci şi detalii ale scenei, situaţiei la care ar trebui să medităm. În cazul de faţă, dealul fără turme nu este doar o sintagmă lipsită de verb ci şi o situaţie prezentată doar printr-un detaliu: este toamnă tîrzie sau iarnă şi turmele au coborît, împreună cu ciobanii, la vale. Odată cu ele, locurile au rămas pustii, stîna abandonată la discreţia vîntului, a ploilor şi a zăpezii.

Cred că, în înţelegerea corectă a următorelor două versuri, trebuie să pornim de la expresia cunoscută care incriminează pierderea vremii: ce mai păzeşte pe-acolo? Modul glumeţ de a face din cojoc paznicul stînei este mai curînd unul de a pune un accent suplimentar pe faptul că acolo nu mai e nimic de păzit în afara unei mohorîte tristeţi, că acel cojoc e doar un lucru abandonat şi inutil, că peste toate s-a-ntins “jalea rătăcirilor / mohorul mîhnirilor”, excelent surprinse în versurile de mai jos:

“Foaie udă mătrăgună -
picurii prin fagi răsună.

Văgăuni şi scorburi cască,
umbre doar mai vin să pască.

Fauni vechi şi roşcovani
scîncet dau sub bolovani

şi pe căile amiezii
se pătrund de neguri iezii.

Se aştern prin adăposturi
zile moarte, stinse rosturi.

Rod al inimii, de apă,
creşte lacrima în pleoapă.

Am pierdut, vai, ce-am pierdut?
Vatră caldă, drum bătut.

Am pierdut soare şi lună.
Golul cine mi-l răzbună?”

(Lucian Blaga – Noiemvrie)

După gust, originalul şi variantele Doinei sînt la concurenţă: (Doina) un cojoc rămas in cui, (Doina) cojocul ros de molii, ultima chiar mai apetisantă pentru cei care apreciază picanteria.

Alte lucruri rămase de izbelişte la stînă sînt: (Mariko-san) fluierul ciobanului, (Doina) toiagul ciobanului..., (Ioana Dinescu) un bulgare de sare şi mai macabru: (Doina) scheletul unui câine...

Iscălesc peisajul şi alte apariţii sau absenţe: (Anonim) crivatul dand ocolul (accentuat greşit pentru că nu se spune cui, doar pentru a ieşi numărul de silabe), (anisoara) săgetând cerul uliul, (Sorin) nici macar un singur lup, (Ioana Dinescu) ecoul ocolului (???).

Greu de înţeles deci ce-ar mai păzi ciobanul pe-acolo: (Karla) ciobanul inzapezit, deşi are deja un contracandidat: (Ioana Dinescu) candidez pe postul de. Poate doar seducţia pustietăţilor.