iuliana
zaharia-apostol
dușman la
hotar
și-un ger de crapă pietrele -
dans în tranșee
și-un ger de crapă pietrele -
dans în tranșee
Duşmanul la
hotar
este, cel puţin pentru mine, o chestie de poveste, de legendă, de istorioară
moral-patriotică a luptelor cu turcii pentru clasele primare. Tranşeele sînt
dintr-o epocă mult mai modernă. Parcă pe vremea războiului de independenţă erau
redute şi mai înainte şanţuri cu apă. Dansul
(de nevoie) în tranşee este
merituos, dar n-are context.
pocnetul
jarului -
ger de crapă pietrele
cu colind în prag
ger de crapă pietrele
cu colind în prag
Parcă
atmosfera e alta. Gerul şi jarul, în opoziţie, te face să simţi şi entuziasmul
şi corvoada bieţilor colindători. Ferice de gazde!
biologul de
departe
arar ecoul –
rostogolul pietrelor
crăpate de ger
rostogolul pietrelor
crăpate de ger
Evocarea
unor locuri şi evenimente petrecute undeva în pustietate, acolo unde totul este
îngheţat şi singurele întîmplări se datorează tocmai acestei paradoxale
împietriri a apei care sfarmă pînă şi încremenirea de secole a steiului.
Nemişcarea devine mai crîncenă cînd lucrează, cînd – arar – iese neverosimil din amorţire.
ger năprasnic -
niciun lemn în ogradă
doar pietre de râu
Şi
aici, gerul este confirmat prin sărăcia ogrăzii care nu-l poate combate cu
vreun foc în vatră. Ironic şi eliptic, pietrele
de râu par să evoce expresia consacrată (dar nerostită) a gerului care
nu poate crăpa decît pietrele. Pustietatea din poemul anterior pare să fi
coborît din munte în gospodăria săracă.
Grigore Vlad
ger de crapă
pietrele -
peste sat dangăt de clopote
fără ecou
peste sat dangăt de clopote
fără ecou
Dangătul
fără ecou să fie datorat faptului că pînă şi sunetul îngheaţă înainte să se mai
poată reîntoarce? Sau faptului că niciun suflete nu mai îndrăzneşte să-i răspundă
ieşind din casă pentru a-i asculta chemarea?
afară crapă pietrele
iar bunicul lemnele -
cocoşii încă tac
Crăpatul
pietrelor are şi el un antidot. Bunicul, chiar dacă nu l-au sculat cocoşii, are
grijă ca focul să fie întreţinut. Şi-aşa nu prea are somn de la o vreme.
sfârşitul
lumii -
pe ulițe doar ger
de crapă pietrele
pe ulițe doar ger
de crapă pietrele
Sfîrşitul
lumii
este o rimă semantică la ger de crapă
pietrele. Şi una, şi alta sînt expresii notorii şi ironice prin care
vorbirea de toate zilele, mai ales la ţară, se lamentează fără să cedeze. Haz
de necaz. Iată că, tot glumind, a trecut şi ultimul sfîrşit al lumii din 21.12…
(de Crăciun cic-o să fie vreme de primăvară).
ger de crapă
pietrele - și pentru cal
înc-o pătură
Oricum
ar fi vremea gospodarul are totuşi unele treburi şi calul înhămat la sanie e
musai să fie protejat cînd sania zăboveşte şi animalul e asudat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu