Pe
măsură ce s-au postat încercările, voi încerca să ţin şi eu pasul cu comentarea
lor, adăugînd mereu la această postare noutăţile.
biologul.....de
Benicarlo
se frânge-un
freamăt
cu fiecare
frunză -
fâşii din file
Cam
mult pentru un freamăt, pentru
o biată frunză. Mai propriu ar fi fost încetează, dispare, se curmă, se stinge.
Frîngerea pasională a
autorului este transferată fraudulos frunzei. Nici fîşii nu-i nevinovat. Şi
aici se strecoară o anume sfîşiere
indusă insidios, prin contaminare. Frunzele între
(şi nu din) file rămîn ele însele nu sînt rupte, spintecate, zdrenţuite. Aş
propune: se stinge-un freamăt / cu
fiecare frunză – foi între file. Unde foi este un sinonim pentru
frunze.
de-acum fluierul
-
cu fiecare
frunză
se pierde-o
doină
Românu-i
frate cu codrul! Cîntăm toţi din frunză doine triste dar pline de sevă. Cînd
însă au căzut deja coroanele, nu mai sună decît vîntul în cîte-o trestie spartă.
O monodie seacă şi stearpă.
fiecare frunză -
picurând în inimă
o elegie
Iuliana
Apostol
fiecare frunză -
picurând în inimă
o elegie
Nu.
E frumos spus, dar nu în spiritul haiku-ului. Unde este imaginea asta? Care dintre
simţuri o poate recepta în mod concret? Ceea ce spune partea a doua ar trebui
să fie sensul secund sugerat de o imagine.
o ofrandă:
fiecare frunză de
altă culoare
palma întinsă -
pe fiecare frunză
o dorință
pe fiecare frunză
o dorință
Nu se leagă și nu-i găsesc
o motivație valabilă. Palma întinsă,
excluzînd gestul care deja ne stigmatizează în Franța, e un gest de așteptare
și de eventuală recepție a unui dar. Să așteptăm să primim în dar dorințe? Și
de ce pe fiecare frunză o dorință
și nu un regret? Căderea frunzelor pare să ne predispună la dispoziții mai
degrabă triste. Pe (cu) fiecare frunză
moare o dorință ar fi mai adevărat, dar soluția nu este una validă
pentru haiku.
o ofrandă:
fiecare frunză de
altă culoare
Ideea ofrandei lămurește
parcă primul poem. Dar cine e beneficiarul ei? Ofranda e o jertfă adusă în
favoarea cuiva – divinitate sau persoană. Diferența coloristică nu măsoară
valoarea darului și nici gama largă nu spune nimic despre calitatea și
specificul prinosului. Poemului îi mai lipsesc resorturi.
muşcata din geam -
cu fiecare frunză
trosnesc lemne-n foc
Ica Grig
cules la vie -
cu fiecare frunză
cerul plin de ciori
cu fiecare frunză
cerul plin de ciori
O stîngăcie de exprimare: cînd spui cu fiecare trebuie să continui cu
o accentuare treptată, deci cu un (tot)
mai plin. Numărătoarea silabelor nu trebuie să
altereze exprimarea. În cea de a doua încercare a dispărut și adverbul/adjectivul
referitor la trosnetul sau la numărul lemnelor. Și
culesul cred că-i mai curînd de vie
sau culesul viei.
muşcata din geam -
cu fiecare frunză
trosnesc lemne-n foc
Mușcata din geam este mai în ton cu lemnele din foc decît culesul viei cu cerul plin de ciori. Iar căderea
frunzelor este într-o progresie inversă cu căldura odăii.
cvintuplicaţi
cu fiecare frunză -
stropi de ploaie
Grigore Vlad
toamnă -
cu fiecare frunză
arţarul pierde umbra
cu fiecare frunză
arţarul pierde umbra
Mai românește ar fi fost arțaru-și pierde. Și nici nu afecta numărul silabelor. Deși multe haiku-uri fac asta, cred
că toamnă este o repetare
inutilă a kigo-ului. Partea a doua notează un simptom evident și notoriu al
toamnei. O improvizație pe tema dată: vrafuri,
vrafuri - / arțaru-și pierde umbra-n / fiecare frunză.
cvintuplicaţi
cu fiecare frunză -
stropi de ploaie
Cam forțată progresia cu
cinci. Ideea și elipsa interesante însă. Se împuținează frunzele, se înmulțesc
stropii de ploaie. Sper că nu e vorba de o cvintă muzicală.
Ana Urma
pauză de ceai -
cu fiecare frunză
aburii mai denşi
Presupunem că se lucrează
afară. Pauza de ceai (pentru încălzire) este și una de deconectare (de la
ritmurile muncii) sau de reconectare (la cele cosmice). Prilejul de a observa
că toamna progresează și prin despuierea arborilor și prin frigul care se
înăsprește. Cu fiecare grad mai jos, umiditatea aerului sporește și aburul
condensat se face mai vizibil. Legătura frunze-abur nu este cauzală, ci se
petrece prin simpatie.
Maria Sasu
cu fiecare
frunză -
alungată de vânt
încremeneşte tăcerea
alungată de vânt
încremeneşte tăcerea
De
obicei nu se rupe poemul arbitrar dacă există o continuitate evidentă a
expresiei. Aici este vorba de o singură imagine de la cap la coadă şi cratima
nu-şi mai are rostul. În ciuda cochetăriei cu două metafore, poemul mi se pare
foarte bun, pentru că sensul lui este îmbogăţit şi modulat de ele. Tăcere este
şi atunci cînd frunzele din arbori foşnesc uşor, susură, este o tăcere care
potoleşte zgomotele, stridenţele şi armonizează totul într-o rumoare care ne
linişteşte. Genul de tăcere de după desfrunzire este realmente unul îngheţat,
înmărmurit, lipsit de dinamism, mort. Pe de altă parte vrăjmăşia vîntului face
ca încremenirea să fie, paradoxal, rezultatul unei mişcări duşmănoase. Tăcerea
pare acum emoţia împietririi faţă-n faţă cu atîta înverşunare nedreaptă.
dangăt de
clopot -
fiecare frunză cade
în felul ei
fiecare frunză cade
în felul ei
Dangătul
de clopot simbolizează moartea. Şi totuşi este o moarte personificată. Murind,
frunzele nu renunţă la o ultimă scenografie nu doar diferită de a celorlalte,
ci deosebită calitativ de a lor. Excelenţa face diferenţa.
umbrele se
ating
cu fiecare frunză -
bătrâni braţ la braţ
cu fiecare frunză -
bătrâni braţ la braţ
Bine lucrat.
Elipsa este bine realizată, cu fiecare
frunză nu cere o continuarea în acelaşi plan. Se înţelege că frunzele
se desprind şi cad. Efectul se transferă însă asupra bătrînilor, umbrele sînt ei şi se ating pentru că vibrează la
unison cu frunzele.
4 comentarii:
fiecare frunza-
picurand in inima
o elegie
Imaginea nu e "materializabila", e drept, dar poate fi de sine statatoare, de fapt eu asa am alcatuit-o, in acelasi timp dependenta si independenta de primul vers,cautand sa redau starea...(aici elegie=tristetea si apasarea) si lasand pe fiecare sa vada prin optica mea sau prin a sa. Se vede treaba ca mai am de lucru...
Mai am cateva variante, dar le-am considerat prozaice...pe langa aceasta. Tot uit ca haiku-ul nu e o opera lirica, ci ceva mult mai subtil si mai dificil, care o poate contine pe prima dar care nu poate fi continut in ea.
Multam fain pentru efort.:-)
Este, evident, o "imagine" artistică (lirică), o metaforă. Dar singurul lucru palpabil în ea este picurînd, şi el însă la figurat. Inima stă pentru simţire, emoţie, elegia pentru tristeţe.
Altfel, dacă am vedea un cord deschis în care picură chiar şi elegii, imaginea ar fi grotescă. Dacă nu de groază.
Dumnezeule!...fara doar si poate!Pus in "lumina" asta (a grotescului -daca se poate spune ca grotescul are o lumina) bietul lirism nu poate decat sa caute sa intre mai bine (adica in mod corect, in acord cu regulile,putine si clare) in gratiile haiku-ului...nu are de ales, daca nu vrea ca din bunele lui intentii sa nasca monstrii...
Da, simteam ca primul poem cam schioapata. Initial am vrut sa il las in doua linii, dar mi se parea prea vag, fara un reper clar al anotimpului. Asa ca am ales un kigo scurt si puternic; prea puternic dupa cum ati remarcat si dumneavoastra. Ma rog, nu caut sa ma scuz, voiam sa spun ca imi place mult varianta dumneavoastra si va multumesc pentru devotamentul cu care ne ajutati sa intelegem aceasta arta.
Trimiteți un comentariu