A paisprezecea săptămînă 8-14 octombrie

ciute așteptând

la izvorul secat -

pagubă-n ciuperci

Poemul are două metehne. Prima este aceea a nerealismului primei imagini. Nu e de crezut că ciutele ar aștepta (îndelung) la izvorul secat. Mai curînd pot avea o clipă de derută și de contrariere, dar bănuiesc că ele cunosc mai multe surse de apă și s-ar deplasa cît se poate de prompt în alt loc. Ideea imaginii este, bănuiesc, aceea de a ne pune în fața efectele secetei. Și atunci, pagubă-n ciuperci nu coincide cu atitudinea de așteptare a ciutelor. Asta pentru că ele  nu tratează lucrurile cu nonșalanță și nepăsare, ci sînt surprinse într-o atitudine de surpriză mută.

A doua pentru că impresia mea este că pagubă-n ciuperci, la propriu, a fost pusă alături de izvorul secat ca să confirme uscăciunea vremii din prima imagine, doar se ştie că ciupercile proliferează după ploaie. Și, în cazul ăsta, sensul ei figurat nu s-a realizat. Dacă ciutele suferă de sete, pagubă-n ciuperci la figurat ar însemna că autorul este cel care, neconsimțind empatic la nevoia lor, afișează o indiferență departe de atitudinea de solidaritate cu ființele în suferință. Ceea ce contravine atitudinii fireşti într-un haiku.

Ceea ce vă propun este să folosiți sintagma pagubă-n ciuperci într-un poem în care să poată pe cît posibil să se manifeste ca un joc de cuvinte, manifestînd și sensul propriu și cel figurat. Înțelesul de nu-i nimic, n-are nicio importanță, nu contează, puțin îmi pasă este derivat în ideea că ciupercile cresc de la sine, fără să implice efortul omului, că, de fapt, ciupercile nu sînt nici avutul și nici businessul lui.

Asemenea expresii sînt prefabricate concentrate ale unei experiențe notorii vehiculate frecvent și mucalit de vorbitorii limbii. Sînt, prin concretețea lor, imagini autentice pentru haiku. Dar totodată conțin și idee, și sens prelucrate anterior. O sintagmă la fel de densă am întîlnit de curînd într-un poem al lui Radu Ignătescu :

mereu alături –

lîngă sobă cizmele

şi cîinele ud

Cîinele și cizmele vorbesc aici despre solidaritatea dintre vînător și cîine. Dar vorbesc eliptic, cizmele sînt doar o sinecdocă pentru vînător. Dar esențialul este că omul nu figurează în text și că sintagma mereu alături se referă simultan la două alăturări: la vecinătatea celor ce se zvîntă la foc după ultima escapadă și la solidaritatea tandră și durabilă dintre vînător și cîine. Dacă autorul ar fi scris solidaritate în primul vers, ar fi stricat totul. Mereu alături este de neînlocuit și n-a putut fi compromisă nici de formula mereu aprope, tocită pînă la urzeală de Antena 1.