luni, 17 septembrie 2012

A unsprezecea săptămînă 17-23 septembrie


vârful plopilor
în plescăit de valuri -
pe lac fug cercuri

        Motivul acestui poem ar putea fi faţa încreţită a apei. Plopii şi valurile situează acţiunea mai curînd undeva pe un lac. Anotimpul este incert. Oricum, apa nu este îngheţată, dar vîrful plopilor nu ne spune nimic cu privire la existenţa sau coloritul frunzişului. Aproape sigur agentul văluririi este vîntul.

        Dacă vîrful plopilor este în (plescăit de) valuri înseamnă că este doar oglindit şi pare neverosimil ca numai vîrful şi nu plopii întregi să fie reflectaţi în apă. Dacă nu este vorba de o oglindire, atunci în plescăit de valuri este doar o acompaniament al apei pentru ceva asemănător petreccut în vîrful plopilor. Dar atunci s-ar cere ca vîrful să fie menţionat şi el ca ţinînd isonul valurilor cu o clătinare sau o zbatere.

        Pe lac fug cercuri este o exprimare greşită, exagerată sau măcar nepotrivită cu ceea ce se întîmplă de fapt. Cercurile în apă nu fug, ele sînt declanşate de picături de ploaie (sau de frunze căzute) şi rămîn pe loc, lărgindu-se, expandîndu-se, înmulţindu-se în jurul punctului din care au pornit şi pierzîndu-şi treptat intensitatea. Poate fi o metaforă, dar ea nu serveşte o evocare a faptului cercuri în apă, deformîndu-l într-o direcţie în care forţa lui reală de impact asupra cititorului se pierde. O pală de vînt puternică poate marca pe faţa apei dîre care arată direcţia şi intensitatea vîntului. Lor li se potriveşte fuga. Cercurilor nu.

        Sînt cîteva observaţii care arată că textul are improprietăţi serioase de formulare. Poate de aceea nu are nici vreo intenţie vădită de a decola de la suprafaţa lucrurilor (recte a apei) către un înţeles mai subtil şi mai generos decît simpla (dar incorecta) semnalare a unor lucruri.

        Păstraţi deci sugestia unei atmosfere lacustre, cercurile în apă, dacă vreţi şi plopii, şi încercaţi o variantă (liberă de alte constrîngeri formale) în care să aveţi un text mai precis evocativ dar şi capacitatea alegorică de a sugera şi alt sens.

10 comentarii:

Iuliana Apostol spunea...

scuze, revin cu semnatura

oglinda spartă-
pe lac cercuri care cresc
plopi strambi pierd frunza

Cristina-Monica Moldoveanu spunea...

hora staccatto -
ploaia măruntă cade
în cercuri pe lac

lişiţe pe lac -
în ocheanul bunicului
cercuri negre

Cristina-Monica Moldoveanu spunea...

Scuze pentru typo:
staccato în loc de staccatto.

crio spunea...

cercuri pe apa -
tot incercand sa zboare
puii de rata

plopi fara frunze -
din cand in cand picuri grei
fac cercuri in balti

Cristina Oprea

Grigore Vlad spunea...

kyoto noiembrie -
mai rosii cercurile
din lac

salcie plangatoare -
al doilea strop
in acelasi cerc

biologul...de Bilbao spunea...


tintind cu piatra –
din cerc in cerc valuri
raspandesc vestea

plopii in amurg –
o lebada-nrosita
plutind pe varfuri

Ica Grig spunea...

vara la scăldat-
în cercul scufundării
un batic roşu

zefir de vară-
frunzele din vârf de plop
joacă-n cerc pe lac

Lavana spunea...

pescar de noapte -
la capătul privirii
cercuri clipocesc

Letitia Iubu spunea...

Pocnetul pustii -
in noaptea cu luna
umbra cormoranului

Ploaie de toamna -
cerul in cercuri
dispare sub apa

Ciobîcă Cezar-Florin spunea...

focuri de armă -
din ce în ce mai multe
cercuri în apă

cercuri în apă...
bătrânu-și scoate plângând
verigheta