Comentariu la săptămîna a VI-a

Ildiko Juverdeanu

cruci putrezite -
de jur-împrejur mâna
maicii domnului

Aşa mi se pare mult mai  bine, poemul este mult îmbogăţit. Grija şi pomenirea lumească epuizate trec în seama aceleia celeste a Maicii Domnului, iar cei putreziţi şi ei sub cruci au lăsat deasupra urma unui nume de alint pentru floarea care-i înveleşte de-acum cu o desăvîrşită discreţie şi delicateţe.

cruci putrezite -
înfloreşte în voie
doar barba popii

Mai vioi şi mai hîtru ca primul, folosind acelaşi joc de cuvinte din repertoriul numelor de flori şi plante atît de bogat în limba noastră. Barba popii e o aluzie atît la harul preoţiei cît şi la faptul că morţilor le cresc încă - în voie - unghiile şi barba.

Iuliana Apostol

cruci putrezite
zburdă pruncii mei liberi
cer plin de eroi

Este evident că, faţă de crucile putrezite, celelalte două versuri (care nu se leagă unul cu altul) sînt divergente, aparţin altui gen de poezie diferită de cea de sorginte niponă. Zburdă pruncii mei liberi este prea declarativ fără să fie motivat de nicio aluzie la celelalte două versuri. Adjudecarea pruncilor – ai mei - nu face niciun serviciu versului, iar liberi este o redundanţă dacă ştim deja că pruncii zburdă. Cer plin de eroi este foarte departe de o imagine reală, doar dacă n-o fi vreo aluzie la constelaţiile cu nume de eroi mitologici.

Ica Grig

cruci putrezite –
printre cărbunii arzând
un cor de îngeri

Sînt total derutat de cărbunii arzând. Unde ard ei? În cimitirul părăsit? În vreo cădelniţă nu-i de crezut, cine să plătească o slujbă de pomenire pentru cei cu crucile căzute şi cu numele şterse? Despre corul de îngeri poate că ar putea fi ispitiţi de aroma de tămîie, deşi nu sînt fiinţe suficient de reale ca să-şi facă de lucru prin haiku.

cruci putrezite -
coroanele pomilor
rude cu lutul

Prea interpretat rude cu lutul. O metaforă care deformează lucruri fireşti: coroanele cad, frunzele putrezesc, lutul se îmbibă de apă sau crapă de arşiţă. Sugestia înrudirii dacă există, trebuie să fie resimţită în tăcere. Cuvintele care o rostesc o devalorizează. Aşa totul e rudă cu lutul.

Letitia Iubu

cruci putrezite -
prietenii mei dansau
atât de frumos

Nu e departe de poemul original, dar păcătuieşte suplimentar prin faptul că este doar o lamentaţie intimistă. Înlocuind flăcăii cu prietenii şi jocul cu dansul, scena se mută doar ca timp şi loc. Bătătura devine salon de dans.

cruci putrezite -
pe mormântul tău [doar]
umbra plopului

Şi aici accente intimiste (nedorite). Cu ce sporeşte valoarea poemului faptul că e vorba de mormîntul lui? Şi că autorul se confesează în poem? La urma urmei, într-o ţară creştină, am putea trage o concluzie defavorabilă celui ce se vaită: de ce nu a luat în grijă mormîntul cu pricina? Care sigur e mai recent decît cele cu cruci putrezite. Păcat de umbra plopului.

Lavana

cruci putrezite
în grămada de lemne -
toţi lângă sobă

Schimbarea kirejiului poate deruta puţin crucile putrezite. Dacă în sintagma scurtă gîndul te ducea imediat la cimitir, în cea de faţă gîndul pios la adresa celor uitaţi este abandonat în favoarea aceluia al celor vii trecînd printr-o iarnă grea fără lemne de foc. E în imaginea celor adunaţi ca să se dezmorţească lîngă sobă şi empatie şi un gînd şi trist, şi ironic la adresa felului în care viaţa ignoră de voie, de nevoie şi trecutul şi simbolurile lui sacre.

cruci putrezite
la marginea drumului -
sens giratoriu

Mă recunosc învins. Nu pot înţelege de ce sînt crucile putrezite (care trebuie să fie de lemn) în margine de drum. Cei morţi pe şosele au cruci de fier. Iar sensul giratoriu nu-l pot lega de cruci. Totul are aerul cunoscutei formule suprarealiste a lui Lautréamont: „întîlnirea întîmplătoare dintre o umbrela şi o maşină de cusut pe o masă de disecţie“. Dacă însă suprarealismul cultiva aceste întîlniri epatant surprinzătoare prin bizarerie, haiku-ul tinde să prezinte scene care pot fi întîlnite aievea.

biologul de...noapte

cruci putrezite -

mai strânsă-mbrățișarea

iederii verzi

În ciuda contrastului dintre cangrena putregaiului şi vigoarea verdelui, îmbrăţişarea iederii compensează parcă gîndul trist al uitării celor duşi. Natura pare să rămînă un model al însoţirii celor ce se opun şi e firesc ca lemnul putred să fie mai uşor de penetrat de rădăcinile robuste ale iederei.

cruci putrezite -

acoperind mormântul

propria umbră

Asta n-o înţeleg, umbra cui? A mormîntului nu se poate, a crucilor e prea firavă ca să-l poată acoperi. Care e sensul lui propria?

Oana Elena Dumitrescu

cruci putrezite -

în văzduh poezia

privighetorii

Intenţia este meritorie, realizarea mai puţin. Pentru uzul haiku-ului sînt potrivite trilurile, cîntecul, dar, evident, mai puţin poezia care este o metaforă, o interpretare, o podoabă inutilă şi o amputare a sugestiilor pe care cuvintele folosite la propriu o au în sine.

Ana Urma

cruci putrezite -

de la una la alta

volbura albă

Dacă nimeni nu mai vine să stea de vorbă cu ele, volbura a întins fir de telefon între ele. Închipuirea poate găsi oricînd un mod de a atenua năpasta.

cruci putrezite -

le-mprospătează albul

un strat de brumă

Într-adevăr, bruma, aşa inconsistentă cum e, reuşeşte să dea o altă faţă mai proaspătă lumii. Scurtă vreme totul e din nou imaculat. Deosebit contrastul între culoarea închisă și prăfuită a putreziciunii și albul brumei.

(cea de a treia n-am luat-o-n consideraţie, am stabilit că se pot face doar două completări)

Concluzii:

• suficiente completări scrise cu mînă sigură și cu aplicație
• cîteva greșeli de începător, mai ales elemente de recuzită nepotrivite în haiku: eroi, îngeri, poezie

Preferatele mele:

cruci putrezite -
de jur-împrejur mâna
maicii domnului

cruci putrezite -

mai strânsă-mbrățișarea

iederii verzi

cruci putrezite -

de la una la alta

volbura albă

toate pentru apelul la haina vegetală care, vrînd, nevrînd, pînă la urma, ia în primire și  protejează totul.