A șaptea săptămînă 20-26 august

soare-n asfinţit -

umbra mea din ce in ce

mai subţiată

Intenţia vădită a poemului a fost aceea de a pune în paralel asfinţitul cu viaţa umană sau cu ceea ce resimte omul în reverie, contemplîndu-l. Şi acest lucru profitînd de motivul evoluţiei umbrei la sfîrşitul zilei.

Umbra mea din ce în ce mai subţiată ar nota atunci mai curînd ceea ce simte cel care se mărturiseşte contaminat de soarele care dispare treptat: împuţinarea fiinţei. Subţierea umbrei este însă o metaforă care trădează observarea fenomenului real: la sfîrşitul zilei toate lucrurile au umbra tot mai lungă, într-un fel tot mai mare. Cît priveşte subţierea, umbra este prin definiţie ceva fără o a treia dimensiune, grosimea - un simplu contur imaterial, întuneric proiectat pe o suprafaţă luminată.

Notaţia este deci un gînd subiectiv, o mărturisire lirică, e adevărat, suficient de discretă, a trăirii autorului. Nu este însă o imagine reală, aşa ceva nu se vede, se închipuie doar într-un moment de reverie. Este un gînd rafinat şi oarecum cutremurat al diminuării fiinţei, în timp ce imaginea folosită în haiku trebuie să fie, dacă nu reală, măcar veridică.

Încercați deci să găsiți o imagine în care să existe emoția împuținării ființei fără s-o mărturisiți sau s-o introduceți voi fraudulos în ea.