Versul original 15.7 torsul pisicii

Ultimul vers este:

Prin geamul deschis,

creanga în floare ascultă

torsul pisicii

Maria Petra (Luna în ţăndări)

Vivaldi (Puiu)
mieunand pisoi (Puiu)
linistea casei (Puiu)
cantec de copii (Puiu)
slujba de Pasti (Puiu)

tăcerea noastră (Florinel)

şoapte de amor. (Karla)
cântec de leagăn (Karla)
cantecul mamei. (Karla)
televizorul (Karla)
camera goală. (Karla)

nu suntem singuri (Anonim)

unde-i padurea? (Sorin Toma BOC)

Tu dormi! (Plimbareatza)

tăcerea din noi (Doina B)
ruga bunicii, (Doina B)
tainica şoaptă.... (Doina B)
polenul intrând... (Doina B)
pasul miresmei. (Doina B)
neobservată.... (Doina B)
plânsul din vază.... (Doina B)
prea multe păsări! (Doina B)

Este un poem care nu respectă regulile haiku-ului: are o silabă-n plus în versul doi, nu are un kireji marcat formal, are o continuitate sintactică (o propoziţie de la cap la coadă) şi de sens. Totuşi, înţelesul ne obligă la a face o pauză de respiraţie după versul doi pentru că urmează un moment surpinzător. Geamul este deschis - un simbol al posibilei comunicări. Natura, în prospeţimea ei florală, aşteaptă, cu antenele ciulite, o vibraţie din universul domestic. Şi ea soseşte – păzită de creanga în floare, pisica doarme în siguranţă. Creanga ascultă ca o mamă grijulie, chiar de afară, somnul copilului. Se poate spune că e vorba de o personificare, dar ascultarea e mai curînd o metaforă, o transfigurare a stării de smerenie candidă a crengii necuvîntătoare.

Completarea a fost mai uşoară, era vorba de a spunde doar ce ascultă creanga. Şi creanga a fost făcută părtaşă la tot ce se petrece în universul uman de dincolo de cadrul ferestrei: Vivaldi (Puiu), mieunand pisoi (Puiu), linistea casei (Puiu), cantec de copii (Puiu), slujba de Pasti (Puiu), cântec de leagăn (Karla), cantecul mamei. (Karla), televizorul (Karla), camera goală. (Karla), tăcerea din noi (Doina B), ruga bunicii, (Doina B), tainica şoaptă.... (Doina B), polenul intrând... (Doina B), plânsul din vază.... (Doina B). Sînt multe banalităţi, dar şi consonanţe: Vivaldi, Paştele, iar plînsul din vază evocă tristeţea florilor ostatice.

Cîteva completări au o marcată notă erotică: şoapte de amor. (Karla), nu suntem singuri (Anonim), mărturisesc delicateţea tandră a vegeherii celui iubit: Tu dormi! (Plimbareatza), dar cea mai realizată mi se pare a lui Florinel (deja o expertă a temei cuplului în criză): tăcerea noastră (Florinel).

Sorin evocă nostalgia pomului în floare exilat în grădină: unde-i padurea? (Sorin Toma BOC), iar Doina căinează liniştea florilor tulburată de prea multe păsări! (Doina B), cînd nu e intrigată de postura de spioană versată a crengii: neobservată.... (Doina B).