marți, 23 octombrie 2012

A şaisprezecea săptămînă 22-28 octombrie


pomi fără frunze -
umbra tatii mai mare
cu un baston

Poemul vrea să surprindă simultan toamna vremii şi a omului. Sau, printr-o opoziţie contrastantă, ţine să le contrapună prin intermediul umbrei, alegînd două semne simptomatice ale lor. Pomii fără frunze sînt, evident, o împuţinare, o sărăcire a umbrei arborilor în toamnă. Bastonul este şi el o marcă a vîrstei şubrede, un adaos caracteristic de recuzită.

În primul caz, ideea urmărită este subtil surprinsă printr-o elipsă – diminuarea umbrei nu e pomenită ci subînţeleasă din lipsa frunzelor. În al doilea, se vorbeşte despre mărirea umbrei tatii cu un baston. Formularea este improprie. Expresia ne conduce la impresia că bastonul ar fi o unitate de măsură şi nu ştim dacă el măsoară un adaos de lungime, înălţime, grosime. Ar fi mers poate mai bogată sau sporeşte, creşte. Mai mare mi se pare o stîngăcie de exprimare care pierde simetria cu prima imagine. Dacă ne conducem după ceea ce ni se oferă simţurilor, în ciuda bastonului, statura bătrînului, adus de şale şi cocîrjat, nu pare să crească. Mai în ton cu dezechilibrul şi proporţionalitatea inversă a celor două umbre ar fi fost pierderea (frunzelor) cu dobîndirea, adaosul (bastonului).

Nu pot propune o soluţie. Dar poate că trebuie căutată o simetrie de exprimare. Lui fără trebuie să i se contrapună nu un mai mare ci mai curînd un cu, un plus. Ar putea fi dotată umbra, dacă tot e umbră şi poate fi confundată cu cea a unui copac, cu o creangă, cu un ram suplimentar. Ce ziceţi?

Lăsaţi deci pomii în pace şi lucraţi la umbra tatei (poate fi şi a oricărui ins bătrîn). Şi vedeţi dacă pomii şi bătrînii, prin intermediul umbrelor, nu se contaminează unii de trăsăturile celorlalţi. Dar vedeţi ce expresii ingenios de simple şi clare folosiţi.

pomi fără frunze -
(lucraţi aici la
umbra bastonului)

*

Citiţi aici o continuare la pagubă-n ciuperci.

miercuri, 17 octombrie 2012

Comentariu la a XV-a săptămînă


Pentru ca activitatea să fie mai însufleţită, comentez imediat (ce pot) încercările primite. Vă rog însă să postaţi  încercările voastre în continuare nu aici ci la postarea anterioară. Sub această postare puteţi face comentarii doar la ce se discută aici.

i. juverdeanu

se face că plouă -
au tăcut şi greierii
şi tot secetă

Ideea e interesantă. Greierii ar putea să fie brusc amuţiţi nu pentru că ar fi venit toamna ci pentru că ea, în mod cu totul neaşteptat, nu-şi ea rolul în serios şi (doar) se face că plouă. Iar tăcerea greierilor pare să sece şi izvoarele cîntecului.
 
Biologul

zumzet în birturi -
au tăcut şi greierii
şi tot secetă

Primul vers mută locul acţiunii acolo unde zumzetul rămîne steril şi setea nu e niciodată potolită. Greierii, vorbitori sau nu, n-au impact în acest tărîm. Iar seceta e fără leac.

 altă covată -
au tăcut şi greierii
şi tot secetă

Ideea cred că ar fi aceea că gospodarul a schimbat covata (pusă sub jgheab pentru a strînge ploaia) pentru că de atîta uscăciune a crăpat. Ploaia e aşteptată festiv, cu covată nouă.



singur pe drumuri -
au tăcut şi greierii
şi tot secetă

O imagine nouă are un halou propriu şi realizează o altă intersecţie cu acela al imaginii date. Seceta este acum atrasă spre uscăciunea sufletului, spre lipsa umorilor. Iar tăcerea greierilor o accentuează.

ultimul fulger -
au tăcut şi greierii
şi tot secetă

Îmi pot închipui că, în context, au fost cîteva ameninţări de ploaie cu fulgere seci. Lumina unei speranţe fulgerătoare care nu s-a împlinit.



paparudele...
au tăcut şi greierii
şi tot secetă

Dacă înterpretăm ca o succesiune cele două imagini, atunci invocarea ploii de către paparude este continuată de greieri şi totul fără niciun rezultat. Ceea ce mai era carghios, ridicol, trivial în jocul provocator al paparudelor, capătă aspectul unei lamentaţii profund tragice la greieri.


slujbe cu preoţi -
au tăcut şi greierii
şi tot secetă

Aceeaşi idee, de data asta plecînd de la un ritual religios şi lăsînd apoi totul în seama nevinovatelor insecte. Pare să nu mai fie scăpare.

Neptun în scorpion -
au tăcut şi greierii
şi tot secetă

Mă simt depăşit. Neptun e zeul oceanelor, dar nu-mi dau seama ce se întîmplă cînd e-n Scorpion. O fi sechestrat?


Grigore Vlad

întorc clepsidra -
au tăcut şi greierii
şi tot secetă

Impactul cu prima imagine schimbă complet interpretarea celei de a doua. Întoarcerea clepsidrei, în afara manevrei tehnologice care o face să funcţioneze, înseamnă şi o schimbare a registrului timpului. Timpul natural, liber şi autonom se schimbă cu cel artificial, strunit şi măsurat. În a doua imagine se strecoară un regret referitor nu la toamnă ci la absenţa universului natural din viaţa omului căruia-i curge nu vremea ci nisipul otova al timpului fără de anotimpuri. Seceta este tocmai lipsa umorilor într-o lume sterilizată.

la masa de scris -
au tăcut greierii
şi tot secetă

Se pare că, atîta vreme cît au mai cîntat greierii, măcar la masa de scris nu era secetă şi creştea o floră şi-o faună sui-generis. Odată cu tăcerea greierilor, seceta de afară s-a strecurat însă şi în inima autorului, ale cărei izvoare creatoare au secat brusc.


Ana Urma

chemări de toacă -
au tăcut şi greierii
şi tot secetă

Să fie chemările de toacă, după paparude şi slujbe, o ultimă încercare de a recurge la pocăinţă?

pe-aceleași cărări -
au tăcut şi greierii
şi tot secetă

Aici s-ar putea să avem de a face cu un rătăcitor incurabil care colinda totuşi în căutarea unei făpturi întruchipată din fire de ploaie. Se pare că n-a avut nici el succes. Cu ceva insistenţă poate va întîlni-o-n curînd pe Crăiasa Zăpezilor.