A unsprezecea săptămînă 17-23 septembrie

vârful plopilor

în plescăit de valuri -

pe lac fug cercuri

        Motivul acestui poem ar putea fi faţa încreţită a apei. Plopii şi valurile situează acţiunea mai curînd undeva pe un lac. Anotimpul este incert. Oricum, apa nu este îngheţată, dar vîrful plopilor nu ne spune nimic cu privire la existenţa sau coloritul frunzişului. Aproape sigur agentul văluririi este vîntul.

        Dacă vîrful plopilor este în (plescăit de) valuri înseamnă că este doar oglindit şi pare neverosimil ca numai vîrful şi nu plopii întregi să fie reflectaţi în apă. Dacă nu este vorba de o oglindire, atunci în plescăit de valuri este doar o acompaniament al apei pentru ceva asemănător petreccut în vîrful plopilor. Dar atunci s-ar cere ca vîrful să fie menţionat şi el ca ţinînd isonul valurilor cu o clătinare sau o zbatere.

        Pe lac fug cercuri este o exprimare greşită, exagerată sau măcar nepotrivită cu ceea ce se întîmplă de fapt. Cercurile în apă nu fug, ele sînt declanşate de picături de ploaie (sau de frunze căzute) şi rămîn pe loc, lărgindu-se, expandîndu-se, înmulţindu-se în jurul punctului din care au pornit şi pierzîndu-şi treptat intensitatea. Poate fi o metaforă, dar ea nu serveşte o evocare a faptului cercuri în apă, deformîndu-l într-o direcţie în care forţa lui reală de impact asupra cititorului se pierde. O pală de vînt puternică poate marca pe faţa apei dîre care arată direcţia şi intensitatea vîntului. Lor li se potriveşte fuga. Cercurilor nu.

        Sînt cîteva observaţii care arată că textul are improprietăţi serioase de formulare. Poate de aceea nu are nici vreo intenţie vădită de a decola de la suprafaţa lucrurilor (recte a apei) către un înţeles mai subtil şi mai generos decît simpla (dar incorecta) semnalare a unor lucruri.

        Păstraţi deci sugestia unei atmosfere lacustre, cercurile în apă, dacă vreţi şi plopii, şi încercaţi o variantă (liberă de alte constrîngeri formale) în care să aveţi un text mai precis evocativ dar şi capacitatea alegorică de a sugera şi alt sens.

Comentariu la a X-a săptămînă

Cristina-Monica Moldoveanu

urme de inimi -

scoicile tot mai grele

aduse la mal

Peisajul marin. Urmele de inimi trebuie să fie ale desenelor parţial şterse. Scoicile, dacă nu sînt tot mai greu aduse la mal, arătînd o dificultate în deplasarea lor, atunci sînt grele în sine, îngreunate, gravide. Mai departe nu mă avînt cu umilele mele posibilităţi de a descifra legătura excesiv încifrată a celor două imagini.

vise risipite

din seară până în zori -

castel de nisip

Plecînd de la aluzia temei, visele risipite ar putea fi materialul din care se clădeşte castelul, deci fire de nisip. Din seară pînă în zori, de asemenea, poate fi un traseu, un curs, o albie (a vieţii). Cred că poemul mai trebuia lucrat pentru a sugera rostogolirea, mărunţirea, uniformizarea viselor. Poate un joc de cuvinte care să facă aluzie la prelucrarea şi acumularea lor, şi nu la risipire. Asta ar fi fost aluzia finală, nerostită efectiv, rezultată din construcţia echivocă a castelului. Ar mai fi un reproş, visele despre care e vorba nu sînt visele nocturne (din seară pînă în zori), ci acelea cu ochii deschişi (prea puţin la realitate).

Poemul se susţine şi aşa, dar are structura unei identităţi, unei definiţii metaforice, e adevărat, uşor paradoxale: risipire = clădire.

vise risipite din seară până în zori = castel de nisip

iuliana apostol

stânca avântată
din tării fu luată -
castel de nisip

Trei greşeli de compoziţie:

• avîntată – o metaforă inutilă, stînca-n sine are suficientă grandoare pentru a nu mai avea nevoie de vreun zorzon
• avîntată/luată – altă podoabă facilă care nu se poartă în haiku
• descriptivismul plat al primelor versuri care nu mai lasă loc sugestiilor şi aluziilor

biologul....de Zaragoza

pietroiul din stei
din cascadă-n cascadă -
castel de nisip

Nu prea merge pietroiul din stei, este un pleonasm: nu poţi face piatră din piatră şi nici steiul nu-i un loc unde se găseşte pietroiul. Stei înseamnă stîncă sau bolovan. Altfel, corecţia măcinării prin rostogolire a fost însuşită.

castel de nisip,
roci contrafort zidului -
aceeaşi mama

Aici m-am blocat. Zidirea din nisip e întărită cu roci, adică pietre. Başca faptul că şi petrolul, lichid şi uleios, e o rocă (şi chiar nisipul este clasat de sistematica geologică drept o rocă). În fine, pînă aici ar mai merge. Aceeaşi mamă însă… este un fel de metaforă ştiinţifică sau mitologică, adică pămîntul, Gea este mama tuturor pietrelor şi a puzderiei nisipului!

Letitia Iubu

adusă la mal
frumoasa sinucigaşă -
castel de nisip

Sugestia că sinuciderea este năruirea unui castel interior la fel de friabil ca acela de nisip. Frumoasa cred că putea fi evitat.

Grigore Vlad

donaţii pentru
catedrala neamului -
castel de nisip

Catedrala construită din mărunţişul donaţiilor riscă (risc şi eu) să fie la fel de sfărîmicioasă (simbolic) precum castelele de nisip. Sau aşezată doar trufaş peste o credinţă fără tot mai şubrezită interior.

castel de nisip -
reflexia lunii
printre dune

Plasarea castelului în tărîmul nisipurilor fără frontiere împrumută, dincolo de ideea iluziilor, pe aceea a sterilităţii. Se pare că luna nu alege castelul pentru jocul său de lumini. Sau poate că reflexia lunii produce doar o fata morgana care amăgeşte cu castele ireale, dispărute cînd reflexia se schimbă.

Ciobîcă Cezar-Florin

praful stelelor
pierzându-se în valuri -
castel de nisip

Pare o soartă comună, valurile, cu mişcarea lor necontentită, înghit de-a valma şi castelul, şi praful sideral. Şi stelele-s doar praf şi pulbere. O reverie a mişcării pure şi a efemerităţii celor ce se întrupează cîteva clipe ca să dispară – ce e val ca valul trece.

din matcă-n matcă
prin copilăria lumii -
castel de nisip

Mă derutează prin copilăria lumii. Să fie copilăria lumii un meleag străbătut de cursuri de apă care produc materialul pentru castele iluzorii? Oricum, este o sintagmă la limita metaforicului ilegitim prin abstracţia ei.

A zecea săptămînă 10-16 septembrie

Săptămîna asta prefer să reluăm ideea castelului de nisip într-o perspectivă pe care mi-a sugerat-o biologul… plimbăreţ. Meditând deci pe plaja valensiană la zădărnicii, dînsa a comis versurile:

din albie-n albie
un colţ de stâncă

pe care le-a înţeles şi ar vrea s-o facem şi noi aşa: un colţ de stâncă, prăvălit într-o albie se sfarmă în bucăţi mai mici care, mereu rostogolite, prin revărsarea dintr-un pârâu în râu (DIN ALBIE ÎN ALBIE) are toate şansele să ajungă nisip în mare… şi în zidul castelului.

        Voi faceţi cum vreţi, dar eu găsesc că sînt cîteva inadvertenţe în felul în care interpretează ce a scris. Oricare ar fi fost intenţiile pe care le-a avut cînd a înşirat cuvintele, pe mine mă interesează realizarea. Şi, avînd în faţă şi intenţia, şi finalizarea ei, găsesc că textul nu mă trimite (nici măcar după divulgarea intenţiei) acolo unde ar trebui. Din prag în prag, de pildă, ar fi fost evident mai bun pentru a sugera rostogolirea, sfărîmarea, mărunţirea aluviunilor cărate de torente. Pantele şi viteza apei sînt factorii care produc materialul granular de pe fundul apelor şi nu confluenţa cursurilor de apă. Din albie-n albie dă mai degrabă o sugestie statică şi nu dinamică. De aceea, încercînd să ajung în faţa a ceea ce evocă sintagma, mi-am închipuit colţul de stîncă între cele două albii (chiar dacă am acceptat că sînt pîrîuri) şi nu aflîndu-se (rostogolindu-se) într-una din albii pentru a fi deversat în alta. Nici un colţ de stîncă nu mi se pare potrivit pentru a trimite la ceva care este antrenat de cursul unei ape sau viituri. Colţul îmi sugerează iarăşi ceva static şi semeţ, o stîncă, un stei, un pisc. Şi de fapt este şi folosit în denumiri montane. Colţul (coltuc) ca bucată (mai mică) e specializat pentru pîine, prăjitură etc. Ar merge mai curînd piatră, bolovan, pietroi.

        Aş spune că o sintagmă evocatoare (folosită în haiku), prin cuvintele alese şi prin felul în care sînt legate între ele, trebuie să fie suficient de precisă pentru a nu crea confuzie şi a nu trimite pe piste false. Concisă, clară şi relativ univocă. Ambiguitatea, echivocul, atunci cînd există, nu înseamnă neclaritate ci supraclaritate, joc de cuvinte care jonglează cu mai multe înţelesuri fără să creeze obscuritate şi încurcătură.

Comentînd mai departe, biologul mărturiseşte gîndul care a condus-o la încercarea respectivă: poţi fi tare ca o stâncă dar, din prăbuşire în prăbuşire, rostogolit în cursul, în albia vieţii, tot mai tocit şi mai mărunţit, finalizezi, prin prăbuşirea ultimului vis… un ultim castel de nisip.

        Ce aveţi de făcut:

• puteţi păstra sintagma castelul de nisip dar e preferabil să o plasaţi în ultimul vers 
•  profitaţi de intenţiile şi indicaţiile biologului
•  încercaţi să sugeraţi de unde (şi cum) provine materialul din care se clădesc castelele de nisip
• nu neglijaţi nici aluziile la viaţa omului (stîncă, prăbuşire, rostogolire, albia vieţii) dar pe cît se poate fără să pomeniţi omul, fel şi fel de abstracţii sau să emiteţi sentinţe.

Comentariu la a IX-a săptămînă

iuliana apostol

castel de nisip -

după reflux prinţul Charles

se mută la ţară

Ideea-i foarte bună, a doua imagine este în alt plan, poate ar fi trebuit însă un joc de cuvinte legat de reflux. Ar merge şi prinţul Charles şi-a găsit / strămoşii-n Ardeal. Sau prinţul Charles preferă / o casă la ţară.

livia ciupav

castel de nisip -
în noaptea cu lună
mai grea despărţirea

Poate fi un sfîrşit de sejur, de sezon, de vacanţă – ultima noapte după care toată bucuria se va nărui, nisipul reintrînd în clepsidra monotonă, fără iluzii, a zilelor de lucru. Dar şi ultima noapte a unei idile care se semeţise asemenea unui castel de nisip al speranţelor.

Ildiko Juverdeanu

castel de nisip -

plouă de un ceas peste

Zidul Chinezesc

Singura aluzie ar fi la rezistenţa Zidului la ploaie vizavi de friabilitatea castelului. Cam asimetric. Sau, întruchipînd Zidul, construcţia rezistă un ceas cît un mileniu.

castel de nisip -

 Requiemul lui Mozart

îngânând ploaia

Şi requiemul, şi ploaia (ultima în mod activ) pomenesc năruirea unei alcătuiri efemere. Îngînarea în toate sensurile ei: însoţire şi ison, murmur nedesluşit, imitaţie şi acompaniere, amăgire.

Cristina-Monica Moldoveanu

castel de nisip -
trena miresei lasă
o urmă pe zid

Pe zidul de nisip, cred. Un mic avertisment că menajul nu-i chiar casă de piatră dacă şi atingerea trenei lasă o urmă pe zid.

castel de nisip –

doi miri sapă o inimă
de jur împrejur

Chiar dacă n-au făcut tot ei castelul, inima cu care-l înconjoară se doreşte o pavăză virtuală în calea năruirii. Un simbol prezervat. Un ritual magic care ar putea transfigura nisipul măcar în gresie.

Letitia Iubu

castel de nisip -
nepăsătoare trece
luna albastră

Albastră şi rece, luna nu participă la temerile pămîntene. Poate cuvîntul nepăsătoare ar fi trebuit evitat şi sugerat altfel.

castel de nisip -
număr tot singur
stelele căzătoare

Două imagini care se accentuează una pe alta: iminenţa năruirii castelului şi căderea continuă a stelelor. Între cele ce se prăbuşesc autorul îşi simte parcă mai acut singurătatea, deşertăciunea lucrurilor  şi soarta efemeră.

Maria Sasu

castel de nisip -

urme de paşi

părăsind plaja

Fragilitatea castelului este sporită de faptul că nimeni nu-l mai are în grijă – toţi paşii se îndepărtează, lăsîndu-l să se săvîrşească singur.

biologul... valensian

castel de nisip -

din albie-n albie

un colţ de stâncă

??? Să fie un peisaj montan cu două albii (apropiate) de pîrîu? Oricum, un colţ de stîncă nu poate ajunge de la unul la altul. Poate colţul e un pisc între două văi, un picior de munte ridicat în stei. Şi atunci se explică contrastul dintre plăsmuirea umană şi cea a naturii.

castel de nisip -

nici o batistă albă

fluturând din tren

Despărţire fără regrete. Iluziile s-au sfărîmat, începe alt drum. Dar poate că trenul (modern) nu mai are geamuri pe care să poţi flutura batiste. Trăim vremuri glorioase care ne duc tot înainte. Fără nostalgii de prisos.

Grigore Vlad

castel de nisip
peste alt castel de nisip
peste alt castel..

O imagine cumulativă a strădaniilor efemere de a dura ceva durabil. Ca o săpătură arheologică găsind tot mai adînc, din nivel în nivel, alte şi alte mărturii ale efemerităţii civilizaţiilor. Poate şi viaţa fiecăruia dintre noi este o aşezare stratificată a relicvelor nenumăratelor iluzii nivelate de valuri.

castel de nisip -
din yuga în yuga
cu fiecare val

Îmi închipui meditaţia în faţa castelului care se năruieşte cu încetul, cu fiecare val. E ca şi cum lumea ar trece accelerat din vîrstă în vîrstă, din yuga în yuga.

Ica Grig

castel de nisip –
în căuşul palmelor
pluteşte-o scoică

Prima imagine are multă greutate simbolică, a doua doar o anume gingăşie a gestului. Ambele circumscriu un univers al candorii. Mai puţin acceptabilă este plutirea scoicii, neverosimilă.

alai de nuntă -
un melc şi-o meduză miri-n
castel de nisip

De inspiraţie cam eminesciană: O cojiţã de alunã trag locuste, podu-l scutur,  / Cu musteaţa rãsucitã şede-n ea un mire flutur. Pare doar o îngînare a ultimei părţi a lui Călin. Nu un haiku.

Lavana

castel de nisip -
o iubire de-o vară
îl poartă pe tălpi

Se pare că iubirea a început cu ridicarea acestui castel, iar năruirea lui a poleit tălpile cuplului suficient pentru ca iubirea să ţină o vară întreagă. Nisipul din castel s-a şters destul de greu de pe tălpile celor doi.

castel de nisip -
sticla cu apa plată
la rece în turn

Printre trăsăturile candorii se află şi acest amestec aparent impur al sublimului cu utilul. Poate aici mai contribuie şi părinţii. Se poate colabora.

crio (Cristina Oprea)

castel de nisip -
ce mulţi caută-n viaţă
doar bani şi faimă

Cît de adevărată ar fi constatarea, ea n-are ce căuta-n haiku în forma asta. Să emiţi asemenea panseuri, fără să le faci să reiasă dintr-o imagine, este impropriu haiku-ului.

castel de nisip -
mai bine-mi fac o casă
cu temelie

Şi aici e strecurat un gînd pragmatic şi matur care compromite toată candoarea castelului şi şubrezeşte temelia poemului.

Ciobîcă Cezar-Florin

castel de nisip -
în șanțul de apărare
un câine de pluș

Plasarea cîinelui poate fi voluntară sau întîmplătoare. Nu importă însă cum s-a întîmplat, un gînd de tandreţe faţă de candoarea cuprinsă în cele două imagini e imposibil să nu te încerce.

castel de nisip -
cu gândul la bunica
uitată-n azil

Castel de nisip şi azil, copilărie şi bătrîneţe, nădejde şi decepţie. Cele evocate conţin în ele aceste sugestii şi altele întrepătrunse cu ele. Bogăţia poemului este tocmai ţesătura acestor gînduri. Poate formularea ar fi putut să fie mai atent modulată, bunica utitată-n azil riscă să devină un clişeu.