Comentariu la săptămîna a XX-a

Postați în continuare încercările voastre la linkul de mai jos:

http://unhaikupezi.blogspot.ro/2012/11/a-douazecia-saptamina-19-26-noiembrie.html

i.juverdeanu

frunze pe alei -

el și ea la mansardă

numărând banii

Ca să fiu sincer, aici pare să existe o contradicție între localizarea cuplului și activitatea lui. Mansarda este mai curînd sediul tinerilor îndrăgostiți, prima lor locuință ieftină. De ce ar număra ei banii pe care nici nu-i au și nici n-au avut cînd să-i adune? Dacă e însă vorba de o glumă care face aluzie la posibilele ocupații pe vreme ploioasă, atunci cred că apropoul (mascat) trebuia făcut scriind ultimul vers altfel sau cu puncte de suspensie: numărând... banii.

biologul

frunze pe alei -

bastonul bătrânului

dirijând brazda

Să înțeleg că bătrînul în mers face, cu bastonul, brazdă prin frunze? Cam greu, pentru că frunzele se reașeză la loc în urma lui. Dirijează? Am mai auzit de îndreptat braza, dar de dirijat...

frunze pe alei -

un melc mutându-şi casa

pe sens interzis

Nici aici nu pot face o legătură satisfăcătoare între parc și sensul interzis și nici între casa melcului și interdicțiile rutiere.

Letitia Iubu

Frunze pe alei -
din creangă-n creangă
două veverițe

Zbenguiala veverițelor pare să nu fie afectată nici de căderea frunzelor, nici de umorile noastre sezonale. Poate că au cămările pline și nu le pasă că vine iarna.

Un nor acoperă
razele soarelui -
frunze pe alei

Nu știu dacă un nor acoperă razele soarelui este o formulă legitimă. Norul acoperă soarele, iar razele lui răzbat de multe ori prin orice spațiu ivit la îndemînă. Altfel, poemul nu prea are zvîc.

iuliana apostol

frunze pe alei -
printre ramuri, de sub cruci
mai multe stele

Înțeleg că dispariția coroanelor, acum căzute, lasă loc, printre ramuri, stelelor, dar apariția stelelor de sub cruci mă depășește.

Lavana

frunze pe alei -
ramuri tot mai golaşe
tremură spre cer

Nimic nou în partea a doua. Frunzele de pe alei sînt cu siguranţă cele care au lăsat ramurile goale. Golaşe şi tremură spre cer sînt apropouri prea metaforice, adaosuri sentimentaloide care, oricît ar face cu ochiul, nu realizează o imagine autentică pentru haiku. Una nedeclarativă adică.

Maria Sasu

frunze pe alei
în vârtejuri de vânt -
dor de ducă

Cred că mai propriu limbii ar fi învîrtejite de vînt. Vîrtejuri de vînt este un pleonasm. Poţi să spui, vorbind despre materia antrenată în vîrtej, vîrtejuri de apă şi deci de aer. Vîrtejul este vînt, una din manifestarile lui, vînt într-o anume ipostază.

Partea a doua preschimbă antrenarea în trombă a frunzelor din mişcare involuntară, printr-un fel de contaminare cu iureşul lor, în deziderat al observatorului.

Ciobîcă Cezar-Florin

frunze pe alei -
cu mâna tremurândă
ultima tușă

Primul poem în care cele două imagini sînt din două universuri diferite dar păstrează o simetrie de sens: toamna anului şi toamna vieţii, prăbuşirea coroanelor şi mîna tremurîndă, bănuiesc, a bătrînului. O a doua simetrie este cea picturală: tabloul coloristic al frunzelor căzute şi cel încheiat cu ultima tuşă. Emoţia este comunicată nu declarativ ci prin apropouri: tremurul mîinii, ultima tuşă.

frunze pe alei -
netezindu-ne calea
măturătorul

Dacă nu citim cu atenţie, putem scăpa sensul alegoric al poemului. În mod simplist, sigur că măturătorul face curăţenie pentru cei care îşi fac plimbarea în parc, uşurîndu-le înaintarea. Contextul însă şi cuvîntul netezind ne pot pune pe gînduri şi calea, tot mai netedă şi mai alunecoasă, devine, după modelul căderii şi măturării frunzelor, şi calea noastră spre moarte.

Grigore Vlad

frunze pe alei -

pătat cu ceai un

post-scriptum de-astă vară

Conform primei imagini, toamna este deja aici. Nu-i de mirare că, savurînd ceaiul sau doar tratînd cu el guturaiul, autorul recitește misive primite în vară. Să fie pata doar un sigiliu pe întîmplări deja expirate? Sau doar o dovadă că toamna nu-i ca vara.

A douăzecia săptămînă 19-26 noiembrie

s-a pornit ploaia

în iureş nestăvilit

cad frunze pe-alei

Să aşezăm versurile altfel:

S-a pornit ploaia, în iureş nestăvilit, cad frunze pe-alei.

Avem în faţă o frază care descrie un moment de toamnă. După stil, textul pare doar un fragment dintr-o proză. Iar iureşul nestăvilit este o metaforă cu funcţia de a amplifica efectul emoţional al ploii: căderea masivă, continuă şi ireversibilă a frunzelor. Este partea din poem care n-ar trebui să apară într-un haiku, pentru că evocarea ploii sau a căderii frunzelor este suficientă pentru ca cititorul să vadă, să închipuie iureşul toamnei.

Dincolo de modul discursiv, de exprimare în propoziţii încheiate (cu subiect şi predicat) a sensului, poemul păcătuieşte şi prin faptul că-i anulează sugestivitatea textului. Începutul ploii ar fi putut fi doar o aluzie (neexprimată) la căderea frunzelor. Cădere frunzelor ar fi putut fi de asemenea o aluzie la anotimpul ploios, la eventualitatea ploii. Exhibarea ambelor imagini este inutilă, redundantă, pleonastică. Textul are un sens încheiat la toţi nasturii, vorbeşte de o consecinţa a ploii (a toamnei) şi nu mai trimite la nimic altceva.

Cu mult mai puţine cuvinte, s-ar fi putut spune ceva de departe mai sugestiv:

ploaie

frunzişul pe-alei

tot mai gros

Fragmentarea şi lipsa discursivităţii face textul mai exploziv. Lipsa verbelor pulverizează discursivitatea şi sentenţiozitatea textului. Cuvintele nu mai afirmă şi nu mai neagă. Te invită doar să vezi ploaia, frunzele, creşterea stratului. Căderea este subînţeleasă din moment ce frunzişul nu mai e la locul lui în coroane şi se îngroaşă pe alei. La fel şi toamna din moment ce plouă şi cad frunzele. Nimic nu precizează dacă ploaia e iureş nestăvilit sau lungă ploaie mocănească. Dar e precis de toamnă, cu variantele pluviale de rigoare.

Vă propun să folosiţi doar sintagma frunze pe alei şi să compuneţi un poem cu o atmosferă de toamnă fără să recădeţi în greşelile semnalate mai sus.