Comentariu la săptămîna a XIX-a

crio

culesul viei -
chiar şi fusta bunicii
în galben şi mov

Nu ştiu dacă bunica era atît de versată încît la culesul viei să se asorteze în culorile strugurilor. Rămîne că fusta ei este pătată de boabele strivite. O asortare mai puţin dorită. Dacă nu poartă şorţ…

culesul viei -
tata vorbeşte prea des
de nuanţe roşii

Că vorbeşte prea des (şi i se-mpleticeşte limba) ar mai fi de înţeles, a mai rămas ceva vin de anul trecut. Dar de nuanţe roşii… 

i.juverdeanu

culesul viei -

pândarul din ce în ce

mai morocănos

Acum nu ştiu dacă pîndarul este supărat pentru că nu mai are slujbă sau pentru că nu mai poate să profite fraudulos de ea. Important este că Ildiko găseşte mereu o perspectivă năstruşnică. Mi-nchipui cum aş fi eu dacă într-o zi n-ar mai fi niciun haiku pe araci. 

Letitia Iubu

Culesul viei -
mama alege struguri
pentru dulceaţă

E bine ca imaginile să fie diferite pentru ca legătură dintre ele să nu fie dată mură-n gură. Între cele două imagini de aici există încă o legătură şi o continuitate mult prea evidentă şi poemul nu mai are tensiune, cum nu are nici un alt strat alegoric pe lîngă cel al lucrurilor evocate.

Culesul viei -
şi sperietoarea
îmbujorată

Presupun că îmbujorarea este a culegătorilor al căror sînge e pus în mişcare de efort. Părerii că şi sperietoarea ar fi rumenă la faţă nu-i găsesc nicio motivaţie: de felul ei nu este aşa şi nu cred nici că e cuprinsă de vreo emoţie.

biologul

culesul viei -

printre-aracii-mpovăraţi

bunu mai sprinten

Opoziţia între aracii, altfel subţiri şi drepţi, acum îngreunţi şi încărcaţi de rod, şi bunicul, poate puţin adus de spate şi îngreunat la mers, dar bucuros de recolta bogată, creează un efect de înviorare subită a bătrînului.

inundând satul

mirosul de pucioasă -

culesul viei

Drept să spun, dacă am ştiut vreodată, acum am uitat care e rostul pucioasei la culesul viei. Simt însă că în facerea vinului este cuprinsă şi o ameninţare drăcească. Zeul antic, amator de beţii dionysiace, avea coarne.

Maria Sasu

culesul viei -
peste dealurile pline de rod
stoluri de grauri

Sigur că roadele muncii omului sînt rîvnite şi de alţii. De-aia şi sperietorile, ca să-i descurajeze sau să-i gonească pe musafirii nedoriţi. Mai trebuia un bob de duh care să dea vibraţie poemului.

Ciobîcă Cezar-Florin

încă război...
doar graurii dau iama la
culesul viei

O consecinţă mai puţin dureroasă a prelungirii  războiului: nu mai are cine să culeagă recoltele. Dar există şi o compensaţie: se bucură păsările cerului.

Mai bune poemele lui Cezar şi Ildiko, dar evident făcute după scheme deja folosite. Pîndarul (sau copilul lui) mai plîngeau în împrejurări similare, şi alte vieţiuitoare se mai bucurau de calamităţile ce i-au afectat pe oameni. Poemul biologului cu pucioasa îmi pare cel mai realizat, dar aştept desluşiri de la autoare.

A nouăsprezecea săptămînă 12-18 noiembrie 2012

culesul viei -

printre picurii ploii

şi-o coţofană

Principala hibă a poemului este aceea că e greu să faci o legătură care să producă sens între  prima şi a doua imagine, între culesul viei şi ploaie (sau începutul ploii). Una care să fie valabilă pentru orice cititor şi nu doar pentru autor, care poate fi şi subiectiv, şi părtinitor. Dacă ea există, pentru cititor ar părea trasă de păr, pentru că intenţia nu a fost realizată în text.

A doua eroare, care mi se pare o neglijenţă, este prezenţa nejustificată a lui şi. El ar putea avea sens acolo doar dacă în prealabil s-ar fi vorbit despre prezenţa a altceva printre picuri. Sau dacă în mod notoriu noi am şti dintotdeauna că printre picuri sînt alte lucruri. Dar neclar este şi ce-i cu coţofana, zboară doar prin ploaie? Şi ce dacă? Prezenţa ei printre picuri nu creează nici ea sens.

Poemul este, cred, ratat. Dar culesul viei – este o primă parte de la care se poate pleca pentru a scrie un poem autentic. Vă încumetaţi?