ciute
așteptând
la
izvorul secat -
pagubă-n
ciuperci
Poemul are două metehne. Prima este aceea a nerealismului primei
imagini. Nu e de crezut că ciutele ar aștepta
(îndelung) la izvorul secat.
Mai curînd pot avea o clipă de derută și de contrariere, dar bănuiesc că ele
cunosc mai multe surse de apă și s-ar deplasa cît se poate de prompt în alt
loc. Ideea imaginii este, bănuiesc, aceea de a ne pune în fața efectele
secetei. Și atunci, pagubă-n ciuperci
nu coincide cu atitudinea de așteptare a ciutelor. Asta pentru că ele nu tratează lucrurile cu nonșalanță și
nepăsare, ci sînt surprinse într-o atitudine de surpriză mută.
A doua pentru că impresia mea este că pagubă-n ciuperci, la propriu, a fost pusă alături de
izvorul secat ca să confirme uscăciunea vremii din prima imagine, doar se ştie
că ciupercile proliferează după ploaie. Și, în cazul ăsta, sensul ei figurat nu
s-a realizat. Dacă ciutele suferă de sete, pagubă-n
ciuperci la figurat ar însemna că autorul este cel care, neconsimțind
empatic la nevoia lor, afișează o indiferență departe de atitudinea de
solidaritate cu ființele în suferință. Ceea ce contravine atitudinii fireşti
într-un haiku.
Ceea ce vă propun este să folosiți sintagma pagubă-n ciuperci într-un poem în care să poată pe cît
posibil să se manifeste ca un joc de cuvinte, manifestînd și sensul propriu și
cel figurat. Înțelesul de nu-i nimic,
n-are nicio importanță, nu contează, puțin îmi pasă este derivat în
ideea că ciupercile cresc de la sine, fără să implice efortul omului, că, de
fapt, ciupercile nu sînt nici avutul și nici businessul lui.
Asemenea expresii sînt prefabricate concentrate ale unei experiențe
notorii vehiculate frecvent și mucalit de vorbitorii limbii. Sînt, prin concretețea lor, imagini autentice pentru
haiku. Dar totodată conțin și idee, și sens prelucrate anterior. O sintagmă la
fel de densă am întîlnit de curînd într-un poem al lui Radu Ignătescu :
mereu alături –
lîngă sobă cizmele
şi cîinele ud
Cîinele și
cizmele vorbesc aici despre solidaritatea dintre vînător și cîine. Dar vorbesc
eliptic, cizmele sînt doar o sinecdocă pentru vînător. Dar esențialul este că
omul nu figurează în text și că sintagma mereu
alături se referă simultan la două alăturări: la vecinătatea celor ce
se zvîntă la foc după ultima escapadă și la solidaritatea tandră și durabilă
dintre vînător și cîine. Dacă autorul ar fi scris solidaritate în primul vers, ar fi stricat totul. Mereu alături este de neînlocuit și n-a putut fi compromisă nici de
formula mereu aprope, tocită
pînă la urzeală de Antena 1.
