Comentariu la a VIII-a săptămînă

Grigore Vlad

zbor de fluture

penetrând liniştea -

regina nopţii

Verbul a penetra nu merge cu liniştea. Liniştea este mai mult un mod de a fi, o calitate, ceva care nu implică nici un mediu greu de străbătut, nici un interior în care să răzbaţi, să pătrunzi. Zborul o poate doar tulbura sau întrerupe. Legătura cu regina nopții îmi scapă.

zbor de fluture -

verdictul - descărcare

accidentală

Să fie vorba de un zbor răpus? Cineva şi-a pus capăt zilelor din greşeală?

biologul... spaniol

zbor de fluture -

împovărat de pulberi

spre altă floare

Prea lineară dezvăluirea deja ştiutului din floare-n floare. Şi împovărat de pulberi e doar o metaforă decorativă pentru cărăuşul involuntar de polen.

zbor de fluture -

noul rod în faşă

rămas în floare

Rod în faşă – iarăşi o metaforă neavenită. În rest, biologie în versuri pentru a ilustra fecundarea.

Letitia Iubu

zbor de fluture -

parfum şi lumină în

poiana narciselor

Pastel sadea pe post de haiku. Drăguţ, cochet şi lipsit de alte sensuri.

zbor de fluture -

sub fereastră

pisica la pândă

O scenă mai contrastantă. Delicateţea şi fragilitatea faţă-n faţă cu realitatea totdeauna pragmatic-periculoasă. Evoluţia aparent nevinovată a fluturelui şi încordarea aparent perfidă a mîţei.

Lavana

fluture în zbor -

în decolteu o floare

din pene roşii

Cu o floare din pene roşii se poate face apropoul erotic dacă o plasezi ispititor în decolteu. Şi nu mai ştii cine e fluturele şi care e ispita.

fluture în zbor -

prin stratul de lavandă

ochii de pisică

Pisica, doar ochi, mai bine plasată în stratul de lavandă (decît sub fereastră). De data asta, florile adevărate devin doar ascunziş pentru tertipuri viclene.

iuliana apostol

zbor de fluture -

bucuria vieţii e

neiertătoare

În loc de o imagine, o sentinţă. O propoziţie care predică un lucru pe care haiku-ul nu trebuie să-l formuleze (aşa). Îl poate însă sugera printr-o imagine. Autorul nu emite gînduri, îl pune doar pe gînduri pe cititor.

Ildiko Juverdeanu

zbor de fluture -
între ramuri paingul
ţesându-şi pânza

Ildiko dă o pildă Iulianei de cum poate fi bucuria neiertătoare. Fluturele îşi vede de bucuria zborului şi păianjenul de truda ţesăturii. Undeva, cele două se intersectează. Bucuria îşi găseşte sfîrşitul. Paingul hrana. Nimeni nu afirmă şi nu judecă nimic. Lucrurile se întîmplă aşa cum e firesc. Cititorul contemplă, tace, meditează. Nu face panseuri. Clatină poate puţin din cap.

Ica Grig

zbor de fluture -
dincolo de căpiţă
răsărit în doi

Sper să nu greşesc, zborul de fluture şi căpiţa par să se asocieze în divulga aventura unei nopţi în fîn. Prilej şi pentru a asista, post factum, cu fîn în păr, la un răsărit de soare. Dacă nu cumva e vorba chiar de răsăritul fluturelui cu perechea lui de-o noapte.

zbor de fluture -
prins în propria plasă
de-un boboc de crin

Cam obscur. Proprie, proprie, dar a cui? Nici fluturele, nici bobocul n-au plasă. Deduc că plasă e folosit metaforic şi atunci bobocul a întins mreaja şi fluturele (care nu s-a prins) a fost prins. Dar crinul atrage şi seduce prin mirosul pe care bobocul nu-l are încă. Poate că bobocul are lipici… şi fluturele a luat totuşi plasă. Pas de ghicește.

Ciobîcă Cezar-Florin

fluture în zbor -
soldații caută prin lan
cutia neagră

Perfectă elipsa. Fluturele poate să zboare fără grijă, taina lui nu o caută şi nu o va afla nimeni. Sînt căutate doar secretele prăbuşirii, nu ale zborului.

blocați în trafic -
fiu-meu mi-arată un
fluture în zbor

Ca şi în poemul anterior, foarte bine contrapuse naturalul şi umanul. Candoarea cu care toată fiinţa fiului e atrasă de fluturele-n zbor poate să nu fie un apropo la traficul blocat, dar tatăl… rămîne centrat pe blocaj.

Ana Urma

prea scurtă ziua
pentru-atâtea ispite -
zbor de fluture

Şi aici un model de elipsă. Nu e prea greu, dar trebuie să ghiceşti că se vorbeşte de mulţimea florilor pline de parfum şi culoare. Ziua se epuizează, seducţia se prelungeşte. Ziua, viața...  

zbor de fluture -
amețit de miresme
însuşi florarul

O idee apropo de zborul în zig-zag al fluturelui – ameţeala. Şi florarul? Ar putea fi Marele Anonim, cel care îşi contemplă mirat creaţia.

Preferatele mele:

·        pomele lui Ciobîcă Cezar-Florin pentru modul ingenios şi limpede în care pune în paralel naturalul şi artificiul uman (mai şubred sau mai imperfect), ruşinîndu-l:

fluture în zbor -
soldații caută prin lan
cutia neagră

blocați în trafic -
fiu-meu mi-arată un
fluture în zbor

A opta săptămînă 26 august-2 septembrie

zbor de fluture –

vecina-ncearcă astăzi

înc-o parcare

        Poemul are cîteva inadvertenţe majore. Prima e aceea că încearcă hazardat o inversare a simbolisticii erotice a fluturelui. Fluturele care zboară din floare în floare e un simbol al masculului uşuratic şi nestatornic. Floarea, beneficiind de toate tertipurile ispitirii – culori şi parfumuri -, este cea aşezată. Pentru femeia fluşturatică trebuie aleasă altă emblemă.

        A doua este aceea a parcării. Termenul de parcare este prea mult pentru un fluture, i se potriveşte mai degrabă cel de staţionare. O scurtă jefuire a nectarului.

        A treia este însă faptul că e folosită o expresie consacrată şi specializată: a încerca o parcare, care înseamnă doar  a exersa parcarea pentru a deprinde tehnica ei.

        Intenţia poemului este limpede, realizarea şchiopătă.

        Vă propun să găsiţi, urmărind sugestia fluşturatică a fluturelui, alte două versuri finale mai potrivite şi mai bine lucrate.

Comentariu la săptămîna a VII-a

Grigore Vlad

soare-n asfinţit -
ochii pescarului se sting
odată cu marea

Greu de înţeles ochii care se sting, de obicei ochii se închid de oboseală, ca un refuz de  a mai privi, pentru a trece ceva cu vederea sau, metaforic, pentru că mori. Stingerea are şi ea sensul figurat de moarte, dar o prefigurează prin alte sensuri ca atenuarea căldurii şi luminii (arderii), prin potolire, liniştire, înăbuşire. Singura pistă ar fi aceea a reflexelor soarelui în mare şi ale mării în ochii pescarului. Această mediere dublă se pliază cel mai bine pe intenţia formulării: soarele cu reflexe tot mai stinse în mare micşorează lucirea ochilor care o contemplă. Numai că lucrurile sînt văzute din direcţia cealaltă: ochii pescarului se sting odată cu marea care se stinge odată cu soarele. În poem, evident, (mai) scurt şi (mai) cuprinzător.

soare-n asfinţit -
încă un strop de lumină
la reflux

Din scena unanimă a asfinţitului, partea doua decupează un cadru succint: una din scînteierile soarelui care luminează marea în tremur. Încă subliniază multitudinea licăririlor ivite şi dispărute pe faţa încreţită a apei. Şi, totodată, consfinţeşte faptul că soarele asfinţeşte într-o ploaie orizontală de lumină.

Letitia Iubu

soare-n asfinţit -

umerii bătrânului

tot mai aplecaţi

Soarele-n asfinţit mărturiseşte şi pentru apropiatul sfîrşit al bătrînului. Bătrînul cu umerii tot mai aplecaţi – pentru declinul astrulului. Cele două imagini sînt complementare şi intră în rezonanţă.

soare-n asfinţit -

foşnetul frunzelor în

lanul de porumb

De data asta asfinţitul e acompaniat de o uşoară briză. Foşnetul frunzelor are un tîlc adînc, comunică o taină pe care nici autorul, nici cititorul n-o pot transpune în cuvinte. O pot doar asculta. Vorbeşte el de asfinţit? Tăinuieşte cu el?

Gabriela Beldie

soare-n asfinţit -
peste coşuri cu fructe
umbra crengilor

O zi plină de roade adunate în coşuri. Şi soarele şi crengile par să rotunjească atmosfera de împlinire a unei zile trudă fertilă.

soare-n asfinţit -
doar câteva bătrâne
la vecernie

Sfîrşitul zilei în care toată forfota s-a stins. Doar cîteva bătrîne prelungesc ritual, cu o rugăciune sau cu o mulţumire, ceea ce încă o zi a împlinit sau nimicit în lume.

crio (Cristina Oprea)

soare-n asfintit -
copiii alături de tata
pe ultimul drum

Pe ultimul drum în conjuncţie cu soarele-n asfinţit face ca, urmînd pilda soarelui, să fie mereu posibil un nou răsărit. Poate ar fi fost mai bine: pe ultimul drum tata / desprins de copii.

soare-n asfintit -
în largul mării roşii
delfini în tandem

Asfinţitul pare a fi doar un decor pentru o bucurie lejeră. Poemul nu pare mai mult decît un pastel marin.

Ildiko Juverdeanu

soare-n asfinţit -
netezind cu palma
lemnul pentru coşciug

De data asta asfinţitul este doar o aluzie tangentă la pregătirile bătrînului ţăran legate de propriul sfîrşit. Moartea este şi ea doar una din multele treburi care se cere pregătită cu tot dichisul. Deocamdată, lemnul achiziţionat pare de toată lauda. Şi nici soarele la apus nu-i de ici, de colo. Lucrurile merg cum nu se poate mai bine.

soare-n asfinţit -
dintr-o dată tace şi
bătrânul ornic

O fi tăcut de bătrîneţe? S-a molipsit de fapta soarelui? Nu l-o fi mai întors la vreme posesorul? N-avem de unde şti. Poate e vorba de o solidaritate mai presus de înţelesul nostru uman. Sau e vorba doar de o sincopă contemplativă?

Iuliana Apostol

soare-n asfinţit-
umbra cireşului mort
are lungi gheare

Greşeli de începător. Metafore inutile: cireşul, în firescul vorbirii, este uscat, nu mort; ghearele trebuie păstrate pentru feline şi păsări, umbra este alungită doar. Lungi gheare e o inversiune nerecomandabilă în textul haiku-ului.

soare-n asfintit-
trişti că-s graşi-acum în criptă
veseli c-au slăbit

Cine să fie oare cei trişti sau veseli? Morţii? Mai sînt interesaţi de siluetă sau de impresia pe care o pot face? Asta ca să intru în jocul unui posibil înţeles. Mai important este că aici trebuie să figureze o imagine şi nu aprecieri despre vii sau morţi.

(celelalte două sînt în plus faţă de numărul de încercări admis)

Lavana

soare-n asfinţit -
fuioare de fum învârt
păpădiile

Fuioarele de fum se potrivesc cu apusul. Pot fi trîmbe de ceaţă sau chiar fum veritabil ieşit din hornuri ori din focuri aprinse în seară. Mi-e mai greu să văd învîrteala păpădiilor. Numirea păpădiilor mă duce către floarea galbenă şi nu către puful, sămînţa de păpădie. Poate ar fi fost mai bine: poartă/rotesc puf de păpădii.

soare-n asfinţit -
sub aripile cloştii
ochii tot mai mici

Undeva între firesc şi neaşteptat. Exact ce trebuie să surprindă un haiku veritabil: un fapt mărunt care ţine discret isonul unuia grandios. Emoţia împărţită însă egal între solemnitate şi umil.

Oana Elena Dumitrescu

soare-n asfinţit -
sub mestecenii înalţi
frunze ruginii

În cadrul mai larg al asfinţitului, apar siluetele subţiri ale mestecenilor desfrunziţi. Cele două imagini sînt convergente, înfăţisînd episoade omoloage din ciclul zilei şi al anului – seara şi toamna – cu o simbolistică similară.

Ciobîcă Cezar-Florin

soare-n asfințit -
vitele aduc în sat
miros de pește

Un eveniment al vieţii satului repetat în fiecare seară: întoarcerea vitelor de la păşune. Mirosul de peşte poate veni de la balta unde vitele s-au adăpat sau poate s-au bucurat (mai ales bivolii) să se scalde într-o zi toridă.

soare-n asfințit -
pe monitorul din salon
încă niciun semn

Un asfinţit cu accente contemporane. Cineva aşteaptă o veste de departe semnalată pe mail sau chemarea la un chat pe mess. S-ar putea să fie seară şi afară sau asfinţitul să fie doar un wallpaper pe desktop. Liniştea serii este uşor înfiorată de nerăbdarea aşteptării.

biologul de...dimineață

soare-n asfinţit -
povara din spinare
gârbovind umbra

Un poem bine lucrat. Tîrziul înserării, tărîm al umbrelor, e în consonanţă cu umbra, aproape sigur a unui bătrîn/bătrîne. Umbra e şi reală şi expresie metaforică a unei fiinţe împuţinate. Povara din spinare (şi ea văzută doar ca umbră), greutate materială sau doar apăsare a anilor, încovoaie umbra. Totul lucrat delicat, într-o înscenare de umbre chinezeşti.

soare-n asfinţit -
mai ostenit șuierul
umbrit al coasei

Sfîrşitul zilei şi al trudei cosaşului. Ultimele brazde într-un ritm mai potolit. Umbrele serii, lungite pe tot locul, ating şi domolesc cadenţa prea îndîrjită a coasei. Şi şuierul îi este acum parcă umbrit. Uneori, o metaforă îmbogăţeşte sugestiile şi aluziile haiku-ului. Atunci ea conlucrează cu sensul poemului.

Ana Urma

umbrele dispar
sub tălpile grăbite -
soare-n asfințit

Cineva se grăbeşte către casă, către cabană, către un loc încă îndepărtat unde să găsească un adăpost. Dispariţia umbrelor e semn că foarte curînd se va întuneca. Este o cursă contracronometru. Va ajunge înainte să se întunece de tot? Nu ştim, dar simţim tensiunea. Soarele-n asfinţit nu este, în cazul de faţă, o invitaţie la contemplativitate.

soare-n asfințit -
umbra pescărușului
aproape de țărm

Un moment în care privirea este atrasă doar de umbra unui pescăruş în zbor. Mi-e greu să prind vreo semnificaţie a faptului care să rezoneze cu asfinţitul.

Preferatul meu este:

• ·        poemul Doinei (biologul matinal… de data asta):

soare-n asfinţit -
povara din spinare
gârbovind umbra

care poate fi apreciat mai bine prin comparaţie cu cel al Letiţiei, şi el uzând de aceeaşi împovărare a sfîrşitului vieţii care încovoaie spinarea bătrînului:

soare-n asfinţit -

umerii bătrânului

tot mai aplecaţi

Putem observa lesne subtilitatea şi complexitatea sporită a primului. Bătrînul nu e pomenit, fiind suplinit de prezenţa propriei umbre.  Motivul umbrei convine mai mult legăturii dintre imagini  şi face comunicarea mai bună cu asfinţitul. Povara din spinare e motivată de data asta printr-un cumul de argumente: sarcina, vîrsta, nevoile.

• ·        mi-a plăcut şi poemul lui Ildiko pentru modul împăcat în care e aşteptat sfîrşitul: netezind cu palma/ lemnul pentru coşciug

• ·        la fel ca şi cel al Lavanei pentru replica ocrotitoare a cloştii în faţa dispariţiei soarelui: sub aripile cloştii / ochii tot mai mici

A șaptea săptămînă 20-26 august

soare-n asfinţit -

umbra mea din ce in ce

mai subţiată

Intenţia vădită a poemului a fost aceea de a pune în paralel asfinţitul cu viaţa umană sau cu ceea ce resimte omul în reverie, contemplîndu-l. Şi acest lucru profitînd de motivul evoluţiei umbrei la sfîrşitul zilei.

Umbra mea din ce în ce mai subţiată ar nota atunci mai curînd ceea ce simte cel care se mărturiseşte contaminat de soarele care dispare treptat: împuţinarea fiinţei. Subţierea umbrei este însă o metaforă care trădează observarea fenomenului real: la sfîrşitul zilei toate lucrurile au umbra tot mai lungă, într-un fel tot mai mare. Cît priveşte subţierea, umbra este prin definiţie ceva fără o a treia dimensiune, grosimea - un simplu contur imaterial, întuneric proiectat pe o suprafaţă luminată.

Notaţia este deci un gînd subiectiv, o mărturisire lirică, e adevărat, suficient de discretă, a trăirii autorului. Nu este însă o imagine reală, aşa ceva nu se vede, se închipuie doar într-un moment de reverie. Este un gînd rafinat şi oarecum cutremurat al diminuării fiinţei, în timp ce imaginea folosită în haiku trebuie să fie, dacă nu reală, măcar veridică.

Încercați deci să găsiți o imagine în care să existe emoția împuținării ființei fără s-o mărturisiți sau s-o introduceți voi fraudulos în ea.