Comentariu la săptămîna a VI-a

Ildiko Juverdeanu

cruci putrezite -
de jur-împrejur mâna
maicii domnului

Aşa mi se pare mult mai  bine, poemul este mult îmbogăţit. Grija şi pomenirea lumească epuizate trec în seama aceleia celeste a Maicii Domnului, iar cei putreziţi şi ei sub cruci au lăsat deasupra urma unui nume de alint pentru floarea care-i înveleşte de-acum cu o desăvîrşită discreţie şi delicateţe.

cruci putrezite -
înfloreşte în voie
doar barba popii

Mai vioi şi mai hîtru ca primul, folosind acelaşi joc de cuvinte din repertoriul numelor de flori şi plante atît de bogat în limba noastră. Barba popii e o aluzie atît la harul preoţiei cît şi la faptul că morţilor le cresc încă - în voie - unghiile şi barba.

Iuliana Apostol

cruci putrezite
zburdă pruncii mei liberi
cer plin de eroi

Este evident că, faţă de crucile putrezite, celelalte două versuri (care nu se leagă unul cu altul) sînt divergente, aparţin altui gen de poezie diferită de cea de sorginte niponă. Zburdă pruncii mei liberi este prea declarativ fără să fie motivat de nicio aluzie la celelalte două versuri. Adjudecarea pruncilor – ai mei - nu face niciun serviciu versului, iar liberi este o redundanţă dacă ştim deja că pruncii zburdă. Cer plin de eroi este foarte departe de o imagine reală, doar dacă n-o fi vreo aluzie la constelaţiile cu nume de eroi mitologici.

Ica Grig

cruci putrezite –
printre cărbunii arzând
un cor de îngeri

Sînt total derutat de cărbunii arzând. Unde ard ei? În cimitirul părăsit? În vreo cădelniţă nu-i de crezut, cine să plătească o slujbă de pomenire pentru cei cu crucile căzute şi cu numele şterse? Despre corul de îngeri poate că ar putea fi ispitiţi de aroma de tămîie, deşi nu sînt fiinţe suficient de reale ca să-şi facă de lucru prin haiku.

cruci putrezite -
coroanele pomilor
rude cu lutul

Prea interpretat rude cu lutul. O metaforă care deformează lucruri fireşti: coroanele cad, frunzele putrezesc, lutul se îmbibă de apă sau crapă de arşiţă. Sugestia înrudirii dacă există, trebuie să fie resimţită în tăcere. Cuvintele care o rostesc o devalorizează. Aşa totul e rudă cu lutul.

Letitia Iubu

cruci putrezite -
prietenii mei dansau
atât de frumos

Nu e departe de poemul original, dar păcătuieşte suplimentar prin faptul că este doar o lamentaţie intimistă. Înlocuind flăcăii cu prietenii şi jocul cu dansul, scena se mută doar ca timp şi loc. Bătătura devine salon de dans.

cruci putrezite -
pe mormântul tău [doar]
umbra plopului

Şi aici accente intimiste (nedorite). Cu ce sporeşte valoarea poemului faptul că e vorba de mormîntul lui? Şi că autorul se confesează în poem? La urma urmei, într-o ţară creştină, am putea trage o concluzie defavorabilă celui ce se vaită: de ce nu a luat în grijă mormîntul cu pricina? Care sigur e mai recent decît cele cu cruci putrezite. Păcat de umbra plopului.

Lavana

cruci putrezite
în grămada de lemne -
toţi lângă sobă

Schimbarea kirejiului poate deruta puţin crucile putrezite. Dacă în sintagma scurtă gîndul te ducea imediat la cimitir, în cea de faţă gîndul pios la adresa celor uitaţi este abandonat în favoarea aceluia al celor vii trecînd printr-o iarnă grea fără lemne de foc. E în imaginea celor adunaţi ca să se dezmorţească lîngă sobă şi empatie şi un gînd şi trist, şi ironic la adresa felului în care viaţa ignoră de voie, de nevoie şi trecutul şi simbolurile lui sacre.

cruci putrezite
la marginea drumului -
sens giratoriu

Mă recunosc învins. Nu pot înţelege de ce sînt crucile putrezite (care trebuie să fie de lemn) în margine de drum. Cei morţi pe şosele au cruci de fier. Iar sensul giratoriu nu-l pot lega de cruci. Totul are aerul cunoscutei formule suprarealiste a lui Lautréamont: „întîlnirea întîmplătoare dintre o umbrela şi o maşină de cusut pe o masă de disecţie“. Dacă însă suprarealismul cultiva aceste întîlniri epatant surprinzătoare prin bizarerie, haiku-ul tinde să prezinte scene care pot fi întîlnite aievea.

biologul de...noapte

cruci putrezite -

mai strânsă-mbrățișarea

iederii verzi

În ciuda contrastului dintre cangrena putregaiului şi vigoarea verdelui, îmbrăţişarea iederii compensează parcă gîndul trist al uitării celor duşi. Natura pare să rămînă un model al însoţirii celor ce se opun şi e firesc ca lemnul putred să fie mai uşor de penetrat de rădăcinile robuste ale iederei.

cruci putrezite -

acoperind mormântul

propria umbră

Asta n-o înţeleg, umbra cui? A mormîntului nu se poate, a crucilor e prea firavă ca să-l poată acoperi. Care e sensul lui propria?

Oana Elena Dumitrescu

cruci putrezite -

în văzduh poezia

privighetorii

Intenţia este meritorie, realizarea mai puţin. Pentru uzul haiku-ului sînt potrivite trilurile, cîntecul, dar, evident, mai puţin poezia care este o metaforă, o interpretare, o podoabă inutilă şi o amputare a sugestiilor pe care cuvintele folosite la propriu o au în sine.

Ana Urma

cruci putrezite -

de la una la alta

volbura albă

Dacă nimeni nu mai vine să stea de vorbă cu ele, volbura a întins fir de telefon între ele. Închipuirea poate găsi oricînd un mod de a atenua năpasta.

cruci putrezite -

le-mprospătează albul

un strat de brumă

Într-adevăr, bruma, aşa inconsistentă cum e, reuşeşte să dea o altă faţă mai proaspătă lumii. Scurtă vreme totul e din nou imaculat. Deosebit contrastul între culoarea închisă și prăfuită a putreziciunii și albul brumei.

(cea de a treia n-am luat-o-n consideraţie, am stabilit că se pot face doar două completări)

Concluzii:

• suficiente completări scrise cu mînă sigură și cu aplicație
• cîteva greșeli de începător, mai ales elemente de recuzită nepotrivite în haiku: eroi, îngeri, poezie

Preferatele mele:

cruci putrezite -
de jur-împrejur mâna
maicii domnului

cruci putrezite -

mai strânsă-mbrățișarea

iederii verzi

cruci putrezite -

de la una la alta

volbura albă

toate pentru apelul la haina vegetală care, vrînd, nevrînd, pînă la urma, ia în primire și  protejează totul.

A şasea spătămînă 13-19 august

cruci putrezite -

cândva fete și flăcăi

prinzându-se-n joc

Primul vers accentuează parcă fuga ireparabilă şi distrugătoare a timpului. Oamenii ca oamenii, se duc lăsîndu-i pe cei rămași să-i pomenească. Crucile putrezite arată însă că pînă și lemnul lor, aparent mai durabil ca omul, este perisabil, se ruinează, se macină,  se descompune. Iar generațiile ce vin şi se duc nu-i mai pomenesc pe cei săvîrşiţi demult. Uitarea merge mînă-n mînă cu paragina.

Partea a doua a poemului păcătuiește însă din multe puncte de vedere. În primul rînd, pentru că anulează tăietura pe care o marchează cratima și, uzînd de o recuzita idilic-rurală, prelungește ideea vîrtoasă a vremelniciei cu un gînd debil, mălăieț și lacrimogen: lelea Floarea bocește la crucile cu nume șterse.

În al doilea rînd, pentru că imaginea fetelor și flăcăilor prinzîndu-se-n joc nu e una aievea, ci e mai curînd un clișeu al lirismului pășunist care evocă un sat festivist de manual școlar pentru a forma elevul în spiritul unui patriotism desuet. Cele două părți ale poemului sînt grevate parcă de două mentalități diferite de a gusta poezia. Una detașată de utilități practice și dăscăleală, cealaltă instrumentînd servil formarea emoțională a noii generații. Una vibrînd la emoţia intrinsecă a lucrurilor, alta încercînd să o înregimenteze unei ideologii.

În al treilea rînd, cîndva abuzează apelînd la închipuirea noastră pe care de fapt încearcă să o manipuleze. Cîndva spune o poveste în care se strecoară insidios o consimţire la o emoţie codificată în copilăria cînd acceptam fără discernămînt tot ce ni se spunea la şcoală.

Impresia totală este de desperechere, cele două părți ale poemullui nu se armonizează. Prima promite o deschidere spre lirismul obiectiv, căreia a doua îi trîntește-n nas poarta unui lirism angajat.

Încercați deci să adăugați primului vers altele două scrise în aceeași idee de deschidere către ceea ce spun lucrurile prin emoţia încorporată miraculos în ele.

Comentariu la săptămîna a V-a

Oana Elena Dumitrescu

catarg în zare -

sub tălpile desculţe

nisip încă încins

Se poate resimţi o despărţire care a lăsat urme. Emoţia o mărturisesc doar privirile care urmăresc catargul îndepărtîndu-se şi tălpile desculţe (cum ar putea simţi altfel atît de acut) care mai mîngîie nisipul încă încins. Lucrurile au emoţia încorporată, iar umanul este doar senzorial şi senzual. Cu trimiteri însă la sentimente nemenţionate textual.

Ildiko Juverdeanu

cvartet de salsa -

sub tălpile desculţe

nisip încă încins

Şi aici umanul şi faptul întreg sînt eliptice. Au rămas, într-o pauză de respiro, doar muzicanţii năduşiţi şi tălpile obosite. Nisipul însă mai păstrează discret, mărturisind-o doar tălpilor desculţe, fierbinţeala dansului.

clepsidra spartă -

sub tălpile desculţe

nisip încă încins

Minunată imagine. Clepsidra care adunase şi protejase timpul unei lumi aparte, mai delicate, mai vitale, mai fierbinţi s-a spart… şi nisipul, precum argintul viu dintr-un termometru, mai licăreşte scurtă vreme, înainte de a se pierde în timpul fără chip şi fără noimă.

Grigore Vlad

scrisori din Darfur -

sub tălpile desculţe

nisip încă încins

Primul vers poate fi citit, după cantitatea de informaţie pe care o poate mobiliza cititorul, în mai multe feluri. Pentru cel care nu ştie de conflictul din Darfur, numele locului pare doar unul exotic şi-şi poate închipui că e vorba doar de o corespondenţă erotică în urma unei idile petrecute poate pe o plajă îndepărtată. Nisipul de sub tălpi ar fi atunci cel pe care l-au călcat cei doi îndrăgostiţi.

Pentru cel care a auzit de războiul din Darfur, regiune deosebit de aridă din vestul Sudanului, nisipul este unul al deşertului la care se adaugă fierbinţeala nedorită a vremurilor – amprentă de neuitat în sufletul celui care primeşte scrisorile, poate un refugiat sfîşiat între dorul de locurile natale şi ororile pe care le-a trăit, la care se adaugă gîndul la suferinţa celor dragi rămaşi în zona de conflict. Tălpile desculţe capătă acum altă valoare: localnicii nu s-au dedulcit încă la portul încălţărilor, desculţ este o stare socială.

Nimic nu împiedică însă imaginaţia să mixeze realitatea politică şi socială cu vreo idilă petrecută între un activist din organizaţiile de ajutorare şi o localnică.

weekend în Vamă -

sub tălpile desculţe

nisip încă încins

Localizarea şi datarea evenimentului nu aduce o informaţie care să deschidă poemul spre sugestii alegorice. Ca şi seară pe ţărm, versul de la care am plecat, îi cam taie aripile.

Letitia Iubu

noapte cu lună
sub tălpile desculţe
nisip încă încins

Noaptea răcoroasă în opoziţie cu ziua incandescentă, luna cu soarele care a înfierbîntat nisipul. Singura legătură care poate fi explorată este aceea că dispoziţia reveriacă a lunii sensibilizează tălpile la amintirea vreunui eveniment incendiar diurn.

pescăruşi în larg
sub tălpile desculţe
nisip încă încins

Pescăruşii în larg ar putea fi un simbol al îndepărtării sau al dispersării unui eveniment incendiar pe care numai tălpile îl mai resimt.

Lavana

ploaie de stele -
sub tălpile desculţe
nisip încă încins

Opoziţia între nisip şi ploaia stelară pare a ne duce cu gîndul la o substituţie. Cu simbolistica sa morbidă, avalanşa de stele tinde să stingă nisipul care ne mai frige încă picioarele. Şi inima.

valuri de ceaţă -
sub tălpile desculţe
nisip încă încins

Peste ceea ce ne arde încă senzorial, acolo unde simţirea noastră este încă desculţă, se abat încet, încet valurile reci şi jilave ale uitării. Ceaţa îmbracă totul într-un giulgiu de uniformă nepăsare.

Ica Grig

o nimfă pe val -
sub tălpile desculţe
nisip încă încins

Se pare că nimfa şi-a luat tălpăşiţa şi ne-a lăsat doar cu nisipul încins sub tălpi. Să fie doar o amintirea arhetipală? Ne arde sub tălpi numai un dor mitic după poveşti amprentate în străfundul sufletului?

meduze-n tremor -
sub tălpile desculţe
nisip încă încins

Iată şi o rezonanţă: meduzele vibrează la unison cu nisipul încă încins. Tălpile înfierbîntate şi retina răcorită improvizează în contrapunct.

biologul de...noapte

căutându-i urma -
sub tălpile desculţe
nisip încă încins

De data asta cineva scurmă după o urmă, dispărută şi ea ca şi fiinţa care a imprimat-o pentru scurtă vreme în nisipul mişcător. Să fie fierbinţeala nisipului singura rămăşiţă a unei zile bîntuite de năluciri de foc?

tributul mării -
sub tălpile desculţe
nisip încă încins

Prea încifrat pentru mine. Să fie marea biruită? Să fie silită la vreo contribuţie? În favoarea cui? Singurul gînd care mă ispiteşte este că tributul este înţeles mai curînd în sensul lui englezesc: oprindu-se o vreme să stingă înfocarea tălpilor, marea aduce un omagiu unui eveniment doar de ea ştiut. Şi de făptaşii implicaţi.

Grigore Chitul

tot mai departe -

sub tălpile desculţe

nisip încă încins

Tot mai departe este o evadare din ograda tuturor completărilor făcute de cei de pînă acum. Aş vrea să lămuresc mai întîi de ce formula găsită de Grigore Chitul mi se pare, ca şi multe altele de aceeaşi factură, o imagine. În primul rînd, pentru că este o expresie concentrată, aparţinînd vorbirii de zi cu zi, care se adresează mai curînd simţurilor decît gîndului. Sau, dacă preferaţi, unei gîndiri neconceptuale, care lucrează cu apropouri vectoriale. Un asemenea apropo surprinde intersecţia unor concepte precum continuitate, insistenţă, stăruinţă, perseverenţă dar şi depărtare, distanţare, deşi este o expresie cu referinţe strict concrete. În al doilea rînd, pentru că este o expresie familiară oricui, prietenoasă (friendly – la îndemînă). În al treilea rînd, pentru că este expresivă, plastică, simbolică.

Fiind atît de expresivă, imaginea vectorială poate face cel mai uşor trecerea alegorică către un univers al gîndirii în tîlcuri. Avem aici o parabolă a destinului: o străbatere, cu tălpile goale, a deşertului vieţii. Îndepărtarea de începuturi nu pare să fie lămuritoare, neaducînd niciun progres semnificativ în a înţelege de ce înaintezi sau măcar dacă o faci într-o direcţie dezirabilă, insistenţa nu dă roade. Nisipul nu poate fi îmblînzit.

crio (Cristina Oprea)

miros de stridii -
sub tălpile desculţe
nisip încă încins

Cu miros de stridii ne reîntoarcem în universul marin. Atmosfera este aceea a unei plimbări îndelungi de-a lungul ţărmului. Lucrurile şi senzaţiile evocate nu au ecou şi în alt orizont.

din nou la teme -
sub tălpile desculţe
nisip încă încins

Vacanţa s-a sfîrşit, dar nostalgia ei mai arde sub tălpile acum civilizat încălţate. Gîndul e încă desculţ. Nisipul liber al plajelor nu vrea să se disciplineze curgînd cuminte în clepsidre.  

        Concluzii:

• cele mai reuşite completări au fost cele care au schimbat macazul, au evocat o primă imagine divergentă, (aparent) fără legătură cu cea de a doua
• cele mai slabe cele care au avut doar imagini convergente, păstrîndu-se în interiorul aceluiaşi sens

Preferatele mele:

• cvartet de salsa al lui Ildiko Juverdeanu pentru eleganta elipsă a obiectului
• clepsidra spartă tot al lui Ildiko Juverdeanu pentru sugestia unui alt univers  temporal protejat
•  scrisori din Darfur al lui Grigore Vlad pentru modul decent şi discret de a plasa o aluzie socio-politică

A cincea săptămînă, 6-12 august

seara pe ţărm -

sub tălpile desculţe

nisip încă încins

        Aparent este vorba de un poem bine construit. Totuşi, seara pe ţărm îl fixează în cadrul unei plimbări ocazionale, confortabil terestre fără ieşire la marele poem înaripat. Tălpile desculţe ar putea mărturisi puţin mai mult. Aşa par satisfăcute doar cu senzaţia plăcută a căldurii de peste zi pe care nisipul o mai păstrează încă.

        Vă propun să căutaţi un vers mai bun în locul celui de început, care, de fapt, poate fi absorbit ca înţeles de aluzia ultimului: nisipul încă încins presupune că sîntem undeva spre sfîrşitul zilei caniculare. Ca o posibilă provocare a ghemului de sugestii pe care tălpile l-ar putea resimţi iată o strofă din Noapte la mare a lui Lucian Blaga:

Valul mai bate, acelaşi.

Raza e trează în turn.

Cald e nisipul pe plaje,

numai puţin dacă scurm.

http://agonia.ro/index.php/poetry/138411/Noapte_la_mare

Scurmaţi puţin mai atent şi mai delicat în rămăşiţele zilei şi veţi găsi, sper, o mulţime de nivele arheologice.

        Aştept contribuţiile voastre fără alte adaosuri (decît explicaţia unor cuvinte sau expresii mai puţin cunoscute), dar însoţite de un nume.

Comentariu la săptămîna a IV-a

Mulţumesc celor care au adăugat comentarii la comentariile mele din săptămîna trecută. Contează foarte mult să puteţi privi cu luciditate propriile poeme şi să formulaţi limpede acest lucru.

Vă rog ca săptămîna viitoare să nu mai trimiteţi contribuţii anonime. Nu le voi mai lua în consideraţie şi voi şterge comentariile respective. Cine vrea să participe la această activitate trebuie să se înscrie în catalog.

*

Ildiko Juverdeanu

pe cer niciun nor -
cuta dintre sprâncene
tot mai adâncă

Două imagini, una a cerului, una a chipului uman. Se pare în opoziţie. Legătura şi interpretarea rămîne pe seama cititorului. Între sprîncenele omului nu coboară seninătatea cerului. De data asta chipul lui este înnegurat, soarele nu-i mai zîmbeşte, ci rînjeşte pîrjolind pămîntul. De observat valoarea emoţională pe care o poate avea un detaliu de mimică aparent minor în economia unui haiku.

pe cer niciun nor -
la noi furtună într-un
pahar cu apă

Şi aici o opoziţie. De data asta între două universuri de dimensiuni diferite. Seninătatea promisă de un cer albastru, imens şi limpede este contrazisă meschin de o minusculă dar intempestivă dispută domestică (sau naţională). Apelul la o expresie codificată deja a ironiei dă poemului o notă de lejeritate şi de complicitate mucalită cu cititorul.

Vasile Conioşi-Mesteşanu

pe cer niciun nor -
toată apa e strânsă
într-o piscină

               

Toată apa strînsă îmi sugerează că această colectare exhaustivă ar putea să văduvească, neglijîndu-i, ceilalţi consumatori îndreptăţiti de apă. Cred că e o aluzie la civilizaţia consumistă a divertismentului care acaparează resursele în dauna echilibrului natural pe care îl şi perturbă. Şi aceasta cu o seninătate şi  o voioşie iresponsabilă. Ignorînd seceta.

Oana Elena Dumitrescu

fluturii-şi întind
aripi în vântul arid -
pe cer niciun nor

Cele două imagini, de data asta merituoase ambele, nu dau din aripi la împerechere. Şi asta bănuiesc din cauza cuvîntului arid. Dacă vîntul este arid, asta înseamnă (metaforic) că nu prea corespunde unor doleanţe flutureşti (asta bănuiesc că a fost intenţia autoarei). Cred că ar fi fost necesară o imagine care, evitînd cuvîntul arid, să ne arate poate că fluturii sînt pleoştiţi. Că zborul lor este afectat într-un fel sau altul.

Ica Grig

tunet și fulger
doar un coșmar în noapte -
pe cer niciun nor

Prea explicativ versul median. Ideea era bună: coşmarul din vis ar fi fost mai de dorit decît cel real. Cu toată seninătatea pe care o  comunică aparent. Poate un joc de cuvinte ar fi putut salva încercarea.

pe cer niciun nor -
pentru potopul de azi
rugă cu lacrimi

Şi aici aceeaşi eroare: se spune totul. Intenţia nu beneficiază de aportul subtil al aluziilor şi sugestiilor. Această rugă cu lacrimi nu trebuie menţionată în text, în locul ei ar trebui să existe o imagine care să ne-o sugereze poate.

Ciobîcă Cezar-Florin

pe cer niciun nor -
un călăreț se pierde-n
apa morților

Ambiguitatea cerului fără nor este amendată de partea a doua a poemului. Seninătatea este de fapt fierbinţeală aiuritoarea a pămîntului. Călăreţul, apărut şi dispărut din faţa ochilor, este de fapt doar o iluzie a pustiului. Poemul progresează printr-un fel de pustiire a realităţii.

apă de ploaie
prognozele meteo -
pe cer niciun nor

Jocul de cuvinte ploaie/cer fără nor creează o antiteză ludică prin care sînt ridiculizate palavrele meteo. Rareori adeverite.

Flavia Muntean

pe cer niciun nor -
luna coboară-n adâncul
pământului

Trebuie să recunosc că, în afara unui anume fior pe care l-am simţit în faţa unui cer senin cu o lună imensă la apus, nu am reuşit să găsesc niciun alt sens al isprăvii, decît poate unul mitic, necunoscut mie.

Letitia Iubu

cumpăna fântânii
scârţâie în zori -
pe cer niciun nor

Presupunînd că îmi închipui scîrţîitul cumpenei în zori ca semn al unei activităţi de irigare cu atît mai intensă cu cît norii încă nu se adună pe cer, aş fi scris mai curînd scârţâie de zor.

pe cer niciun nor
umbra cocorului
se pierde în zări

Cerul pare mai curînd unul de toamnă, iar dispoziţia observatorului este una puţin tristă, urmărind mai curînd decît un cocor real, umbra vreunuia din alte vremi şi vîrste.

Lavana

pe cer nici un nor -
doar în urma melcului
menta umedă

Nu ştiu care ar fi sensul mentei umede pentru a-l contrapune uscăciunii cerului fără nor. Sigur dîra/urma melcului este umedă, dar menta nu cred că e escaladată de melci. Sau nu am fost eu destul de atent? Poate o foaie de mentă (uscată) căzută pe jos a fost totuşi în calea melcului.

pe cer nici un nor -
copii ronţăind gheaţă
cu spumă de fragi

Iată un mod ingenios de a contrapune caniculei şi secetei dispoziţia mereu senină a copiilor care au găsit (cu ajutorul mamei) cum să le contracareze pe amîndouă fără să se îngrijoreze. În plan secund, este evocată chiar lipsa de griji a acelor vremuri cînd cerul era mai mereu senin şi totul avea gust fraged de fragi.

Anonim 1

pe cer niciun nor -
doar soarele umple
vechea ciutură

Intenţia este bună, soarele îmbelşugat se oglindeşte în apa din ciutură. Realitatea însă e alta: seceta a secat şi fîntîna şi ciutura ori e scoasă goală, ori cu apă tulbure şi mîloasă care nici de oglindă nu mai e bună.

Anonim 2

pe cer niciun nor -
lacrima mamei udă
pâinea uscată

Un contrast minunat ales: lacrima obidei udă totuşi cu pioşenie pîinea uscată. Parcă nimic nu mai trebuie spus. Pare a fi un vechi ritual al vitregiei asumate.

Anonim 3

secetă mare -
ultima nădejde
Sfântul Ilie

Prima greşeală: trebuia menţinută sintagma niciun nor pe cer şi nu  înlocuită cu secetă mare. A doua: se repetă (deşi ironic) ceea ce era eroarea poemului de plecare, continuitatea ideii.

Anonim 4

secetă mare -
bătrânul sacagiu
iar cu muşterii

Aceeaşi confuzie cu seceta şi cerul fără nor. Ironia celei de a doua părţi include şi nostalgia care face ca imaginea să aibă mai mult echilibru. Abia acum se poate vedea că versul pe cer niciun nor, cu dubla seminficaţie de senin şi secetă, ar fi fost mult mai de folos poemului, reuşind să  cocheteze şi cu seceta dar şi cu moda retro atît de agreată de unii. Să zicem prinţul Charles.

Gabriela Beldie

pe cer niciun nor –
în balta noroioasă
broaşte destule

Da, pînă la un moment dat, broaştele se simt încă bine. Noi sîntem mai panicarzi. Şi seninul este perceput diferit de feluritele specii. Şi, ca oameni, sper să nu ne înseninăm abia atunci cînd va seca şi balta broaştelor…

undeva în bloc
iar şuie paparude –
niciun nor pe cer

Din păcate, paparudele din bloc n-au nicio şansă să aducă ploaia… Într-un anume fel, cerul e prea senin dacă ne gîndim cît de sterp e ritualul lor.

biologul de...noapte

ploaie cu facturi
în cutia poștală -
pe cer nici un nor

Iată că cerul fără nor este doar un decor mincinos sau pur şi simplu batjocoritor, sînt şi ploi pe care nimeni nu şi le doreşte…

din văzduh un șoim
spre prundișul cu hoituri -
pe cer nici un nor

O imagine cam macabră, dar cerul e, de data asta, neiertător. Şi puţin cam indiferent. Să nu verse nici măcar o lacrimă?!

STOPS

pe cer niciun nor -
în fântână când oare
din nou chipul drag

O imagine implorînd idilic lipsa chipului din fîntîna seacă. Dar cum să fii senin cînd nu-i mai vezi celei dragi chipul?! Şi, ca s-o dau pe tema lui Narcis, oricînd posibilă, nici în ce să te îneci nu mai ai…

irigații duse
pe apa tranziției -
pe cer niciun nor

Formula este numai bună pentru un titlu instigator de ziar: irigații duse pe apa tranziției, nicio imagine, doar termeni tehnici din vocabularul politico-economic. Irigaţiile nu-s bărcuţe de hîrtie şi nici tranziţia, oricît ai metaforiza-o, nu este un curs de apă. Un senryu nu se face cu o recuzită agitatorică.

Nelu

umbre pe faţa
brăzdată a tatei -
pe cer niciun nor

Nu ştim de unde aceste umbre pe faţa brăzdată (ca şi pămîntul crăpat) a tatei dacă pe cer nu-i niciun nor… şi totuşi ele i se strecoară pe chip din sufletul său bîntuit de griji.

Fraţilă Genovel-Florentin

pe cer niciun nor -
bunica povesteşte
despre caloian

CALOIÁN s. m.= Obiect de ritual folcloric în forma unui om de lut împodobit cu flori, care, în timp de secetă, se îngropa sau se arunca în apă ca să aducă ploaie. [Pr.: -lo-ian] – Cf. sl. kalenŭ.

Sînt două legături, iată, posibile simultan, între cele două părţi ale poemului: cerul fără nor este ocazia ivită pentru a-i spune nepotului povestea despre caloian şi totodată rămîne cerul fără nor al copilăriei care trăieşte în poveste.

Doru Emanuel

soarele scaldă
chelia ţăranului
pe cer niciun nor

Oricît aş accepta lichefierea soarelui în zile de caniculă, prea este opărit ţăranul. Se pare că nici chelia, nici scalda nu-s prea nimerite-n poem: nu lucrează la sensul lui.

Concluzii:

majoritatea completărilor tind să propună imagini şi nu felurite afirmaţii sau declaraţii emoţionale

Preferatele mele de data asta:

• poemul lui Fraţilă Genovel-Florentin pentru modul clar diferenţiat în care este perceput cerul fără nor de bunică şi nepot
•  anonim 4 pentru dubla interpretare posibilă a apariţiei sacagiului, asta în situaţia în care nu înlocuia cerul cu seceta
• cu alţi ochi decît ai mei: anonim 2 pentru pîinea salvată cu lacrimi de la uscăciune şi Ciobîcă Cezar-Florin pentru modul senin în care lucrează cu iluzia