A treizecişidoua săptămînă 18-24 februarie 2013

niciun fâlfâit

pe cadranul ceasului -

soarele în vârf

         În ciuda faptului că există o împărţire în două părţi distincte a poemului, mi-e greu să-i dau un înţeles în accepţia unui haiku veritabil. Din prima parte pot înţelege că ceasul nu mişcă, nu funcţionează. Ce ar putea însă să fîlfîie pe cadran? Aripi de fluturi, de păsări, o pînză, un steag, o batistă? Ce să caute ele însă acolo? Pe cadran sînt limbile care trebuie, dacă tot se mişcă, s-o facă ferm, măsurat, ticăit. Niciun vorbeşte totdeauna de ceva ce ar trebui să fie şi nu este. Dacă autorul a vrut să vorbească metaforic despre limbile ceasului, prin această metafora le-a desfiinţat – le-a subminat esenţa funcţională. Putea spune nicio tresărire şi atunci evoca efectiv mişcarea sincopată a limbilor care sar diviziune cu diviziune pe cadran.

         Partea a doua ne derutează complet. Soarele este pe cer. Dacă, iarăşi cu o metaforă forţată, am spune că este în vîrful cerului, atunci el ar fi la zenit, deasupra capului adică. Pentru că anterior nu s-a spus însă nimic despre ceva ce ar putea avea vîrf (ceasul sigur nu are), soarele în vîrf este o formulare incompletă, te întrebi firesc: în vîrful cui?

         Am putea presupune doar că e vorba de un ceas solar care arată ora după umbra unui ac care se mişcă pe cadran odată cu mişcarea soarelui. Dar nici aici n-am avea de a face cu evocarea unor imagini verosimile prin cuvintele folosite în text.

         Aveţi întreaga libertate de a compune un poem în care să fie vorba de un ceas solar. Sigur, important va fi ca imaginile să aibă şi forţa unor scene reale, şi un sens secund, alegoric.

         Am pus aici imaginea de la care spune că a plecat autoarea. La întrebarea: Oare privind imaginea de la care a pornit acest haiku mesajul ar fi mai usor de descifrat? – răspund: nu, cuvintele nu trebuie să interpreteze imaginea transfigurînd-o încît să devină de nerecunoscut, ci să o evoce. Un fluture aşezat pe o margaretă sau pe o floare de muşeţel poate foarte bine să inducă în mintea unui privitor cadranul unui ceas iar staminele şi pistilul un soare, dar acest lucru nu trebuie să influenţeze textul haiku-ului pe care-l va scrie.

Cînd însă scrie haiku, cuvintele evocă întîi şi întîi chiar ceea ce spun: cadranul ceasului un cadran, soarele un soare. Viziunea pe care o transmite cititorului haiku-ul este aceea care este cuprinsă în imagini ca un corelat obiectiv al emoţiei. Şi asociaţiile pe care le-a făcut nu trebuie să înlocuiască imaginile originare.

Găsiţi în revista RO KU nr. 5 o discuţie despre citirea imaginii în articolul: Hippocren şi haiku.

*

         Înţeleg ce a vrut autoarea, aflată în faţa imaginii de mai sus, să spună. A căutat o echivalenţă metaforică pentru:

un fluture s-a aşezat pe floarea de muşeţel

şi a găsit-o în această formulare:

niciun fâlfâit pe cadranul ceasului

care exprimă momentul de oprirea a timpului, clipa furată veşniciei. Pentru firea poetică, nu-i rău, dar cine vrea să scrie haiku, trebuie să se ferească de asemenea efuziuni lirice ca dracul de tămîie.

Comentariu la a XXXI-a săptămînă

(În fine

biologul... la servici – a spart gheaţa)

M-am străduit să găsesc relaţia dintre sintagmă, laleaua neagră, şi celelalte două versuri... despre eclipsă. Tot la roman m-am gândit iniţial si eu când am citit prima dată poemul.

Acum aş crede că autorul, Dan Norea, l-a scris special pentru mine si eu nu am fost vrednică să-l descifrez şi să-l punctez cum se cuvine. Este special dar foarte încifrat pentru majoritatea cititorilor, cum am spus, cu dedicaţie personală!!!!

Lalelele, cultivate în sere au nevoie, conform cerinţelor plantei, de UMBRIRE. Când lăstarii sunt prea scurţi, se recomandă sa fie puşi la întuneric ori se acoperă parapetul pe care sunt puşi sau sera cu folii de polietilenă neagră. Umbrirea se îndepărtează treptat, asemeni regresului eclipsei, până rămân în plină lumină.

Umbrirea are drept scop accelerarea creşterii tijei florale, astfel ca ea să depăşească nivelul frunzelor să nu mai rămână jos, între frunze. Eu vreau să cred că asta a fost intenţia autorului, dacă nu cumva??!!!

*

         E o presupunere generoasă, care arată cît de laborioasă trebuie să fie investigaţia cititorului ca să înţeleagă o juxtapunere aparent fără legătură între imaginile/sensurile poemului. Avînd însă în vedere cunoştinţele de tehnologie a cultivării lalelelor pe care nu le pot avea cei care nu sînt specialişti, mi-e greu să cred că ele l-au condus pe autor să scrie poemul.

         Pe de altă parte, poemul ar fi trebuit, cred, să mai facă un mic apropo care să găsească o tangenţă între soare şi lalea. Adică să ajute un pic ideea de la care, eventual, a plecat să fie resimţită concret.

Oana Gheorghe

"Laleaua neagră" - ce alăturare contrastantă între gingaşia unei flori care se regăseşte în natură într-o paletă atât de bogată de culori şi negrul, brutal, lipsa culorii... Acest contrast provoacă autorul la căutarea expresiei metaforice care să-l definească: "printr-un ciob afumat privesc spre soare".

Ciobul afumat anunţă un eveniment natural destul de rar, eclipsa... oare câţi dintre noi am avut şansa să surprindem o eclipsă, oare câţi dintre noi am văzut în realitate o lalea neagră...

Pe de altă parte, negrul - reprezintă lipsa culorii, a luminii şi eclipsa - panoramarea soarelui, a luminii. Dar ce imagine splendidă: soarele eclipsat privit prin ciobul afumat - laleaua neagră... nu cumva această culoare a florii ne provoacă să o privim cu şi mai multă atenţie pentru a-i descoperi splendoarea? Şi încă nu se epuizează aici conexiunile dintre cele două imagini. Un haiku splendid! Felicitări autorului!

*

         Observaţii pertinente şi, totodată, exprimarea directă a încîntării provocată de citirea poemului. Legătura dintre două imagini, sensuri, idei în poem este ca între două carabiniere, două verigi cu clapete, care apăsate acolo unde trebuie se îmbucă la fel ca inelele unui lanţ. Cititorul este convins doar atunci cînd vede şi aude acel clic al clapetei care se deschide şi se reînchide. Acolo este resortul poemului. Acel mic apropo despre care am spus şi anterior.

         Se pare că el nu este suficient de marcat, că sugestia nu este destul de concretă şi clapeta nu mişcă pentru cei mai mulţi cititori. La concursul la care a fost prezentat a primit doar un vot. Dar poate că poemul ar putea fi retuşat astfel încît sugestiile văzute de comentatori să devină accesibile şi altora.