vineri, 31 octombrie 2008

Haiku 7.6





fosta ecluză -
..........................
trece un şarpe



Aştept pe cei care doresc să preia o săptămînă de propuneri. Pot căuta poemele în antologiile deja existente pe calameo sau în premiile publicate pe OGLINDIRI. Îmi pot spune pe adresa soimana@yahoo.com



Versul original 6.6 într-un tîrziu paingul



Deconspirînd cine vine... lîngă sobă:


Focul aprins –

într-un tîrziu paingul

vine lîngă sobă


Dan Doman (http://tinyurl.com/6rf9e6)


friguroasă pisica (Puiu)
obosit călătorul (Puiu)
chiar si cine nu credeti(Puiu)

moşul cu vreascuri in coş (Doina B)
cu candela in palmă (Doina B)
arzând dar încă singur (Doina B)
ademenit Moş Crăciun– (
Doru Emanuel)
ingandurat bunicul (Henriette Berge)

si Prometeu (anisoara)
tacere si-o furnica (Monica Trif)


Citit cu atenţie, poemul este unul al singurătăţii. De asta ne încredinţează paingul, una din fiinţele care şi-a ales ca destin însingurarea. Desigur, puşi în faţă efortului de a găsi pe cine atrage atît de seducător focul, comentatorii şi-au dat frîu liber imaginaţiei. Chiar si cine nu credeti spune Puiu dorind să ne pregătească pentru ce va urma, căci iată, comentariile ne conving şi, după dispoziţie şi intenţii, vine friguroasă pisica (Puiu), obosit călătorul (Puiu), moşul cu vreascuri in coş (Doina B), cu candela in palmă (dar cine oare?) (Doina B), arzând dar încă singur (idem) (Doina B), ademenit Moş Crăciun– (Doru Emanuel), ingandurat bunicul (Henriette Berge), tacere si-o furnica (Monica Trif) şi, cu un fel de recunoştinţă pentru păstrătorii focului si... Prometeu (anisoara).


Construcţia poemului original pune accentul pe un cuvînt care se găseşte în versul lipsă. Într-adevăr, focul ademeneşte, în cele din urmă şi... paingul. Scenariul este următorul: Dan Doman este geolog şi a umblat mult pe teren de unde se întorcea seara tîrziu în camera friguroasă a unui adăpost sau a unei cabane însingurate; focul, odată aprins, era poate locul unde stătea multă vreme să se încălzească după ziua petrecută afară şi în flăcările căruia resimţea o anume reverie odihnitoare; obişnuit cu destinul unei anume însingurări, pe care nu o socotea deloc potrivnică, într-una din seri a fost uimit şi totodată încîntat de intimitatea caldă pe care i-a oferit-o colocatorul necunoscut pînă atunci. Poate că ar trebui remarcată şi acea nuanţă a intimităţii zăbavnice creată de atmosfera ce se încălzeşte treptat şi învinge inhibiţia celor seduşi de foc, nuanţă surprinsă de acel într-un tîrziu. Doi însinguraţi stînd – cum altfel decît în tăcere - lîngă foc.




Versul original 6.5 Tunet în noapte



Primul vers al poemului este:


Tunet în noapte –

fulgul de păpădie

îşi schimbă locul


Aurel Albu (http://tinyurl.com/58juup)


un singur suflu (Doina B)
Chiar şi un tunet- (Doina B)
O adiere (Doina B)
Diseminare- (Doina B)

soarele în nori; (ion untaru)
Pisica doarme - (Puiu)
Pe fruntea mamei (Puiu)
Fara odihna (Puiu)

clipa nuntirii- (anisoara)

o sărutare (Doru Emanuel)

Ninsoare de mai- (Henriette Berge)
stol de porumbei- (
Monica Trif)


Există aici un fel de elipsă în plan emoţional: notînd neutru îşi schimbă locul, autorul ne ascunde premeditat atît aluzia la tresărirea fulgului, cît şi empatia sa la acea palpitaţie. Întunericul nopţii şi zgomotul brusc şi deosebit de puternic sînt motive suficiente pentru a înfricoşa, dar însemnarea evită, cu sobrietate şi uşoară ironie, să o mărturisească. Ne vorbeşte însă de la sine această asociere între forţa copleşitoare a tunetului şi gingăşia şi fragilitatea fulgului de păpădie.


Doina simte şi aminteşte inspirat de tunet, dar într-o formulare pe care nu o înţeleg, de ce chiar şi un? – din contra, tocmai de aceea! Că n-a fost prea atentă cu tunetul o dovedesc celelalte două adaosuri: un singur suflu (Doina B), O adiere (Doina B) – avea nevoie doar de un impuls exterior, nu de o tresărire.


Simple completări la decorul faptei, unele subliniind delicateţea întîmplării: soarele în nori; (ion untaru), Pisica doarme - (Puiu), Pe fruntea mamei (Puiu), Fara odihna (Puiu), o sărutare (Doru Emanuel), stol de porumbei- (Monica Trif).


Nu am înţeles: Diseminare- (Doina B), clipa nuntirii- (anisoara) şi Ninsoare de mai- (Henriette Berge), ultima doar dacă schimbarea locului ar însemna că fulgul este acoperit de ninsoare.




Haiku 7.5




muntele vuind -
din vîrtejul ciorilor
......................


Aştept pe cei care doresc să preia o săptămînă de propuneri. Pot căuta poemele în antologiile deja existente pe calameo sau în premiile publicate pe OGLINDIRI. Îmi pot spune pe adresa soimana@yahoo.com



joi, 30 octombrie 2008

Haiku 7.4




Rîu mîlos -
............................
zdreanţa pluteşte la vale



Aştept pe cei care doresc să preia o săptămînă de propuneri. Pot căuta poemele în antologiile deja existente pe calameo sau în premiile publicate pe OGLINDIRI. Îmi pot spune pe adresa soimana@yahoo.com



Versul original 6.4 în fînul cosit



Ultimul vers este:


Jocul cu moartea –

un pîlc de margarete

în fînul cosit


Vali Iancu (http://tinyurl.com/58juup)


pe marginea drumului (anisoara)

sub roţile timpului (anisoara)

pat însângerat (Doru Emanuel)

seceriş de grâu (Doina B)
sub caii in trap.
(Doina B)
in jocul horei.
(Doina B)
secerat de vant (
Monica Trif)

in stogul de fân (Doina B)

si umbra coasei (Puiu)
fara petale (Puiu)
langa o cruce (Puiu)
sub bicicleta (Henriette Berge)


Ambiguitatea care se instituie în a descifra care este acel joc cu moartea dă valoarea poemului. Nimic nefiresc nici în imaginea margaretelor în fînul cosit, nici în prezenţa unui pîlc în fîneaţă. Faptul că ele ies în evidenţă deasupra celorlalte ierburi nu le scuteşte însă de a fi cosite odată cu ele. Totuşi, cum se ştie, fînul cosit, cu mireasma şi moliciunea lui, ademeneşte la un popas reconfortant şi reveriac. Aşa cum stau, trîntite în fîn, delicate şi mîndre, margaretele par doar să savureze un moment de tihnă cu acel nesaţ surprins superlativ în expresia bucuros… de moarte sau cu dor… de moarte.


Continuări fade, fără vibraţie şi pierzînd şansa dialogului cu primul vers: pe marginea drumului (anisoara), fara petale (Puiu),


Continuări declamativ-patetice interpretînd abstract primul vers: sub roţile timpului (anisoara), pat însângerat (Doru Emanuel), in jocul horei. (Doina B).


Continuări prea agresive cărora le scapă jocul: seceriş de grâu (Doina B), sub caii in trap. (Doina B), secerat de vant (Monica Trif), sub bicicleta (Henriette Berge).


Doina se apropie de original: in stogul de fân (Doina B), dar pierde ceva din sugestiile lui (fînul cosit păstrează coasa şi dă amploare imaginii cu fînul nestrîns grămadă). Puiu merge pe contraste şi lasă să planeze doar pericolul asupra margaretelor: si umbra coasei (Puiu) sau aşează florile – naturale şi vii - langa o cruce (Puiu), salvînd ideea de joc.




miercuri, 29 octombrie 2008

Versul original 6.3 Nopţi fără greieri



Primul vers este:


Nopţi fără greieri –

ceva i se întîmplă

universului


Şerban Codrin (http://tinyurl.com/6nqtfa)


Mai cade o stea (Puiu)
Infloresc merii (Puiu)
Astept sa ninga (Puiu)

soare întunecat- (anisoara)

Ploaie de stele- (Henriette Berge)
nici drumul nu se mai vede-
(anisoara)
razboi de stele- (
Monica Trif)

Râu fără apă- (Doina B)
Căldură la poli- (Doina B)
Beznă-n plină zi (Doina B)

Îl cunosc (ion untaru)
fulger din senin (Doru Emanuel)


Poemul propus este unul din cele mai cunoscute ale lui Şerban Codrin. Şi dintre cele mai delicate prin semnalul profund pe care îl alege pentru a ne comunica deteriorarea lumii în care trăim. Versul doi şi trei ne sună foarte familiar, ele sînt vorbele simple cu care, constatînd un simptom pur şi simplu alarmant, ne exprimăm de obicei îngrijorarea cu privire la un anume lucru, fără să putem pune însă şi un diagnostic. Îngrijorarea este una lirică, greierii n-au dispărut ca specie şi nici ca manifestare în nopţile de vară, dar în marile aglomerări glasul lor se pierde în vacarmul urban, a dispărut dispoziţia necesară pentru ca oamenii să-i repereze şi să-i asculte ca pe o taină a universului.


În afară de Ion Untaru care declară despre univers, fără să ne convingă: Îl cunosc (ion untaru), vorbirea figurată a scăpat celor mai mulţi dintre comentatori. Notaţiile: Mai cade o stea (Puiu), Astept sa ninga (Puiu), soare întunecat- (anisoara), nici drumul nu se mai vede- (anisoara), razboi de stele- (Monica Trif), Râu fără apă- (Doina B), Căldură la poli- (Doina B), Beznă-n plină zi (Doina B), fulger din senin (Doru Emanuel), amintesc evenimente astronomice fireşti în economia cosmică sau avertizări ecologice fără fior liric.


Doar două comentarii prind figurativul: Infloresc merii (Puiu) şi Ploaie de stele- (Henriette Berge). Ambele vorbesc de întîmplări cu substrat miraculos care produc înfiorare în sufletul cititorului şi-l fac părtaş la soarta universului.



Haiku 7.3




..................
nimic în spate -
doar frunze-n cădere




Aştept pe cei care doresc să preia o săptămînă de propuneri. Pot căuta poemele în antologiile deja existente pe calameo sau în premiile publicate pe OGLINDIRI. Îmi pot spune pe adresa soimana@yahoo.com

marți, 28 octombrie 2008

Versul original 6.2 umbra şi merele cad



Versul lipsă este:


Pomul din hotar –

umbra şi merele cad

peste gardul vechi


Ana Udrea (http://tinyurl.com/58juup)


Copiii dau navala (Puiu)
Seara trece doar praful (Puiu)
Fata se uita cu jind (Puiu)

înseninări scutură (anisoara)
ploua si cad gutui(
Monica Trif)
toate roadele lui cad (Doina B)
la mine rodul;umbra(Doina B)
un mar al discordiei (Doina B)
inmuguresc vlastarii (sorin toma boc)

mere si grindina cad (Henriette Berge)
grindina scutura flori (Henriette Berge)
îşi oferă roadele (
Doru Emanuel)
îşi oferă roadele (ion untaru)

În primă instanţă poemul place pentru expresia fluentă, simplă, nepretenţioasă. Imaginea ne este familiară, la fel ca şi faptul: şi umbra, şi merele cad spontan, firesc, nepremeditat peste obstacolul creat artificial de om. Hotarul, marcat de gard, nu poate anula legea (mai generoasă a) căderii. O primă pildă ar fi aceea că roadele pe care ni le oferă natura sînt, asemenea umbrei, doar o fatalitate care nu poate fi oprită (restricţionată şi îngrădită) de niciun fel de gard. O a doua ţine de capacitatea noastră meditativă care poate vedea pomul din hotar ca un fel de pom al vieţii aflat între efemerul gardului perisabil şi deja învechit şi durabilitatea înclinată spre veşnicie a dărniciei firii. Trebuie să recunoaştem că umbra şi merele este o asociere care cere talent. Dar şi jocul rafinat dintre hotar şi gard. Mai ales dacă totul este spus cu atîta naturaleţe.


Simpliste, previzibile, fără adaos semnificativ de informaţie comentariile: Copiii dau navala (Puiu), Seara trece doar praful (Puiu), Fata se uita cu jind (Puiu), îşi oferă roadele (Doru Emanuel), (ion untaru). Văzînd un pic mai subtil şi mai picant gardul, comentariile: ploua si cad gutui (Monica Trif), toate roadele lui cad (Doina B), la mine rodul; umbra(Doina B), un mar al discordiei (Doina B), inmuguresc vlastarii (sorin toma boc), mere si grindina cad (Henriette Berge), grindina scutura flori (Henriette Berge). Înseninările Anişoarei cam forţate: înseninări scutură (anisoara).



Haiku 7.2




Stea căzătoare -
...................................
între doi greieri



Aştept pe cei care doresc să preia o săptămînă de propuneri. Pot căuta poemele în antologiile deja existente pe calameo sau în premiile publicate pe OGLINDIRI. Îmi pot spune pe adresa soimana@yahoo.com

luni, 27 octombrie 2008

Versul original 6.1 Gard de cimitir –



Primul vers al poemului sună aşa:


Gard de cimitir –

florile salcîmului

între două lumi


Florin Grigoriu (http://tinyurl.com/58dbgx)


Zid de cimitir- (Doina W)
Album răsfoit- (Doina W)
sub pom un album... (Doina W)

pe malul apei (ion untaru)

Ofranda spre cer - (Puiu)
Fantezie-n alb - (Puiu)
Mor in tacere (Puiu)

cântecul naiului- (anisoara)

File de jurnal- (Henriette Berge)

peste morminte (Doru Emanuel)


Ceea ce ne cucereşte este simplitatea formulării şi gradarea firească, deşi puţin aşteptată, a curgerii versurilor către finalul consonant cu primul vers. Imaginea salcîmului din gard, care îşi împarte cu generozitate florile şi de o parte, şi de alta, spune totul. Gardul devine mai curînd un loc de contopire a celor două lumi în apoteoza înfloririi. Şi salcîmul este un simbol al arborelui nepretenţios, parcă destinat gardului natural, care prin rădăcinile sale se nutreşte din solul aflat de ambele părţi ale gardului. Poate fi asta o invitaţie abia mascată la a-i împărtăşi soarta?


Doina a spus-o din prima dar cu alt cuvînt: Zid de cimitir- (Doina W). Fără cuvîntul cheie care marchează graniţa lumilor, o spune şi Doru: peste morminte (Doru Emanuel).


Alte comentarii au găsit altă identitatea a celor două lumi, realitate şi amintire: Album răsfoit- (Doina W), sub pom un album... (Doina W), File de jurnal- (Henriette Berge), pămînt şi apă: pe malul apei (ion untaru), sunet şi imagine: cântecul naiului- (anisoara), pămînt şi cer: Ofranda spre cer - (Puiu).


Mai puţin motivate, pierzînd legătura cu ideea celor două lumi: Fantezie-n alb - (Puiu), Mor in tacere (Puiu).




Haiku 7.1




În urma broaştei -
un plescăit în noapte
...................


Aştept pe cei care doresc să preia o săptămînă de propuneri. Pot căuta poemele în antologiile deja existente pe calameo sau în premiile publicate pe OGLINDIRI. Îmi pot spune pe adresa soimana@yahoo.com


duminică, 26 octombrie 2008

Versul original 5.7 Doar vîntul intră



Ultimul vers este:


Ţîţîna porţii

scîrţîe, prietenii trec.

Doar vîntul intră


Dumitru Ichim (Surîsul crizantemei)


ei si ce daca (Puiu)
spre neuitare (Puiu)

intră pustiul (Doina B)
intră doar gândul (Doina B)
totu-i trecător (Doina B)
dusmanii raman (Puiu)
cine s-o unga (Puiu)
uşoare amăgiri (
anisoara)
în curte, vantul (
Monica Trif)
pe drum mai departe (ion untaru)

eu rămân tot singur (ion untaru)
iarna tot mai grea… (Henriette Berge)
în curte vântul (Doru Emanuel)


Cuvînt vechi, ţîţîna ne trimite către o casă şi-o ogradă rămase, ca şi stăpînul poate, din alte vremuri. Sonoritatea cuvîntului şi aliteraţia cu scîrţîie par să reproducă chiar sunetele unei porţi, fără închizătoare şi cu balamaua neunsă de multă vreme, bătută de vînt. Întregul poem sugerează singurătatea omului, părăsirea şi poate paragina locului. Oricine a auzit zgomotul strident şi monoton al unei porţi izbite interminabil de vînt resimte în asta o zadarnică lamentaţie. Vîntul schimbă statutul porţii dintr-un loc de intrare într-unul de inutilă pătrundere. Iar scîrţîitul acompaniază rătăcirea sa sterilă. De oaspete nedorit.


Două comentarii au interpretat prietenii trec ca prietenii se duc şi au notat apoteoza sau zădărnicia faptului: spre neuitare (Puiu), totu-i trecător (Doina B).


Anişoara s-a arătat puţin impresionată de nepăsarea prietenilor: uşoare amăgiri (anisoara), ion untaru, după ce a continuat banal: pe drum mai departe (ion untaru), se lamentează: eu rămân tot singur (ion untaru).


Apropo de scîrţîit, Puiu, fatalist ca tot românul, se întreabă: cine s-o unga (Puiu), şi se consolează singur: ei si ce daca (Puiu), dusmanii raman (Puiu).


Două comentarii constată şi intrările, deprimat: intră pustiul (Doina B), sau cu o neînţeleasă nădejde: intră doar gândul (Doina B).


Monica Trif şi Doru Emanuel constată că există un locatar: în curte vântul şi prin asta accentuează pustietatea locului. Henriette rezumă prevestirile acelui scîrţîit: iarna tot mai grea… (Henriette Berge).




Haiku 6.7




Pe cerul iernii
nenumărate stele -
......................




sâmbătă, 25 octombrie 2008

Versul original 5.6 picioarele păsărilor



Versul din mijloc este:


A trecut ploaia –

picioarele păsărilor

scriu hieroglife


Dan Florică (Surîsul crizantemei)


pe fereastra umeda (Henriette Berge)

desprinse din soare, avioane (anisoara)
în glodul curţii puii (Doina B)
pe plajă pescăruşii (Doina B)
pe ultimul psalimsest (Doina B)
râmele in balti (
Monica Trif)

vrabiile in noroi (sorin toma boc)
crampeie de nori pe cer (Puiu)
cu umbrela inchisa (Puiu)
de ce m-am apucat sa (Puiu)

pe parbrizul maşinii, (ion untaru)

pe geam ultimii picuri (Doru Emanuel)

Poemul n-are nimic spectaculos, relatează un fapt pe care oricare dintre noi l-a văzut de nenumărate ori, mai ales dacă am avut şi ceva stagii pe la ţară. Stratul subţire de noroi de după ploaie este apanajul păsărilor de curte care profită de moment pentru a transmite un mesaj bine conturat, dar rămas mereu indescifrabil (e şi normal, dacă-i scris cu picioarele...). Simplitatea imaginilor este geamănă cu cea a formulării. Hieroglifele ar putea fi o metaforă, dar ele sînt numai modalitatea de a denumi această scriere ciudată, de a ne pune pe gînduri şi a ne revela stratul secund şi misterios al poemului.


Doina, în branşă, a deschis seria experţilor ornitologi: în glodul curţii puii (Doina B), pe plajă pescăruşii (Doina B), vrabiile in noroi (sorin toma boc). Contestată, Monica Trif dă vina pe râmele (d)in balti.


Rămînînd în domeniul celor care, deprinşi cu scrisul, se dedau la exerciţii hazardate, Henriette notează pe fereastra umeda, la fel ca Ion Untaru pe parbrizul maşinii, în timp ce Doina e pierdută în antice îndeletniciri: pe ultimul palimpsest (cred că aşa e mai corect). Mai neîncrezător în prestaţia sa cu umbrela inchisa, Puiu se-ntrebă circumspect: de ce m-am apucat sa...


Ca mai mereu, anisoara are inspiraţii celeste: desprinse din soare, avioane, dar Puiu o secondează cu brio: crampeie de nori pe cer.


Numai Doru Emanuel priveşte nostalgic sau poate doar convalescent pe geam ultimii picuri.




Haiku 6.6




Focul aprins -
..............................
vine lîngă sobă



vineri, 24 octombrie 2008

Versul original 5.5 o libelulă



Ultimul vers este acesta:


vară tîrzie –

pe puntea şubredă

o libelulă


Bogdan I. Pascu (Surîsul crizantemei)


perechi de tineri(anisoara)

se joacă vântul (Doru Emanuel)

coana Chirita (sorin toma boc)

o ciocarlie (Monica Trif)

şirul de furnici (Doina B)
nici un trecător (Doina B)
câţiva fluturi (Doina B)
umbra pisicii (Henriette Berge)
doar umbra noptii (Henriette Berge)
spuma unui val (Puiu)
zburda copiii (Puiu)
trec temerarii (Puiu)
doi nevăzători (ion untaru)
nevăzătorul (ion untaru)


Vara tîrzie este una epuizată, obosită, gata să treacă puntea şubredă spre toamna vieţii (totdeauna un poem bun sugerează ceva despre un alt plan consonant cu primul). Un sfîrşit de anotimp fragil care se potriveşte cu constituţia delicată a libelulei. Doar travestit în această firavă făptură poţi trece şi acest prag.


Cei care au resimţit starea de graţie a acestei a acestei gingaşe punţi au completat ultimul vers cu prezenţa unor fiinţe la fel de graţios-inconsistente: se joacă vântul (Doru Emanuel), o ciocarlie (Monica Trif), şirul de furnici (Doina B), câţiva fluturi (Doina B), umbra pisicii (Henriette Berge), doar umbra noptii (Henriette Berge), spuma unui val (Puiu).


Anişoara a încărcat nepermis şi periculos puntea: perechi de tineri (anisoara), ca şi Puiu: zburda copiii (Puiu), care ştie totuşi la ce primejdii se expun micuţii: trec temerarii (Puiu).


Urmarea a precarităţii punţii, Doina constată pustietatea locului: nici un trecător (Doina B), iar Ion Untaru ne convinge că numai cei ce nu văd primejdia se pot avînt pe o asemenea improvizaţie: doi nevăzători (ion untaru), nevăzătorul (ion untaru).


Era să-mi scape, în lipsa lui Dan, nelipsita deriva spre senryu a lui Sorin: coana Chirita (sorin toma boc).